Doliu în lumea filmului românesc. Vestea tristă dată de Florin Piersic: „Am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta”
Data publicării:
Constantin Codrescu a murit. Lumea filmului românesc este în doliu. 

Este doliu în lumea cinematografiei, după ce actorul și regizorul Constantin Codrescu s-a stins din viață, la vârsta de 92 de ani. Vestea cea tristă a fost dată atât de fiica sa, pe rețelele de socializare, dar și de Florin Piersic, care și-a exprimat public regretul despre această pierdere dureroasă. În primul rând, Florin Piersic vorbește despre Constantin Codreanu ca fiind prietenul său de suflet, lângă care a stat până în ultima clipă de viață. Actorul este devastat de durere și spune că digeră cu greu vestea primită.

„Acum, târziu în noapte, sau prea devreme în acest început trist de zi, am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta, dragul meu artist de excepție, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastră până în ultima zi a vieții tale și mi-e greu să cred că te-am pierdut...”, a fost mesajul transmis de Florin Piersic, pe rețelele de socializare. 

 

 

”A murit actorul, a murit tata….. Dumnezeu sa îl tina în dreapta Sa!!”, este mesajul postat și de fiica lui Constantin Codrescu, pe rețelele de socializare.

Constantin Codrescu, carieră impresionantă

A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951, remarcându-se încă de atunci ca unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Între 1968-1976 a fost asistentul prof. Ion Cojar la IATC, potrivit site-ului CineMagia - www.cinemagia.ro.

Excelent profesor, a îndrumat generaţii de studenţi în cadrul învăţământului artistic superior, la IATC Bucureşti, la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş (1976-1989), iar după 1989 a fost profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice (din 1996) şi la Facultatea de Teatru a Universităţii ''Spiru Haret'' (din 2003), potrivit sursei citate mai sus. După 1990 a fost şi director al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe.

Actor cu o voce caldă, inconfundabilă, Constantin Codrescu are o carieră prolifică în teatru şi film. A creat zeci şi zeci de roluri, de o tipologie variată, din dramaturgia naţională şi universală, pe mai multe scene ale ţării printre care: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Mic şi altele. A interpretat numeroase roluri şi la teatrul radiofonic, în piesele ''Amintiri din copilărie'', ''Anatema'', ''Antigona'', ''Cei doi tineri din Verona'', ''Ciuleandra'', ''Craii de Curtea Veche'', "Angajare de clovn", "Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră", "Trilogia îndepărtării" etc. Face parte, de asemenea, din distribuţia a două spectacole dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, ''Dureroasa neutralitate'' şi ''Vara Marelui Război'' de Constantin Venerus Popa (regia artistică Gavriil Pinte), prezentate în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic în decembrie 2014.

Ca regizor şi scenograf a pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală: ''Act Veneţian'' de Camil Petrescu (Teatrul de Stat Baia Mare), ''Valea cu fluturi'' de Iosif Naghiu şi ''Passacaglia'' de Titus Popovici (Teatrul Dramatic Braşov), ''Fraţii Karamazov'' de Dostoievski, ''Judecată în noapte'' de A. Vallejo, ''Pensiunea Doamnei Olimpia'' de I.D. Şerban (la Teatrul Naţional Târgu Mureş), ''Care este soţul meu'' de Somerset Maugham (Teatrul de Stat Galaţi), ''Cine eşti tu?'', ''Cititorul de contor'', ''Un pahar cu sifon'', de Paul Everac, ''Vara trecută la Ciulimsk'' de Vampilov, ''Lumea lui Cehov'' (Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe), ''Moromeţii'' de Marin Preda (coregie), ''Roata'' de C. Ifrim, ''Preferam să mor de râs'' de N. Ionescu, ''Frumoşii marilor oraşe'' de Fănuş Neagu (coregie), ''Audienţă la consul'' de I. Brad, ''Moartea unui comis voiajor'' de Arthur Miller, ''Caragiale...fantasticul'' - o dramatizare după proza lui I.L. Caragiale, semnată de Constantin Codrescu şi Elena Roşu (la Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila), ''Adio copilărie'' de Rozov, ''Ruy Blas'' de Victor Hugo, ''Acuzarea apără'' de Ştefan Berciu (Teatrul Mic din Bucureşti), ''Martor şi Judecător'', de Ion Bălan, un spectacol inspirat din viaţa lui Panait Istrati (Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila).

În film a debutat cu rolul din "Nepoţii gornistului" (regia Dinu Negreanu, 1953) şi a continuat cu "Răsare soarele" (1954), de acelaşi regizor, apoi cu rolul Ghiţă din "La Moara cu noroc", filmul lui Victor Iliu selecţionat la Festivalul de la Cannes în 1957, potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). Filmografia sa mai include titluri precum ''De-aş fi Arap Alb'' (regia Ion Popescu-Gopo, 1965), "Răscoala" (regia Mircea Mureşan, 1965), "Mihai Viteazul (regia Sergiu Nicolaescu, 1970), "Haiducii lui Şapte cai" (regia Dinu Cocea, 1970), "Zestrea domniţei Ralu" (regia Dinu Cocea, 1971), "Bietul Ioanide" (regia Dan Piţa, 1979), "Capcana mercenarilor" (regia Sergiu Nicolaescu, 1981), seria "Pistruiatul" ("Evadatul", "Ascunzişul", "Insurecţia" - regia Francisc Munteanu, 1986), ''Martori dispăruţi'' (regia Dan Mironescu, 1988), ''Lacrima cerului'' (regia Adrian Istrătescu Lener,1989), ''Terente - regele bălţilor'' (regia Andrei Blaier, 1995), "Trenul vieţii" (regia Radu Mihăileanu, 1998), "Magnatul" (regia Şerban Marinescu, 2004).

În 2007 a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu Mureş. În 2009 Constantin Codrescu şi-a lansat un roman autobiografic, în două volume, intitulat sugestiv ''Pribeag prin viaţa mea''.

În septembrie 2016 a avut loc la Teatrul Metropolis din Bucureşti premiera piesei de teatru creştin "Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam", cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

La 25 martie 2013, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Premiilor Gopo, i-a fost decernat Premiul pentru întreaga activitate. S-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate 15 ianuarie 2018 la Ateneul Român de Ziua Culturii Naţionale.

La 3 octombrie 2020, la Ateneul Naţional din Iaşi, i-a fost conferit un Premiu de Excelenţă al Serilor Filmului Românesc (SFR), şi în aceeaşi zi a fost difuzat un documentar despre viaţa sa, un film în regia lui Silviu Radu, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  constantin codrescu  moarte  regizor 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel