Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
"Anunţăm cu profundă tristeţe că am aflat despre decesul lui Marie-Claire Blais azi, 30 noiembrie, la Key West ( Florida), unde ea a avut reşedinţa timp de mulţi ani", notează agenţia care o reprezenta pe scriitoare.
Născută la Quebec în 1939, Marie-Claire Blais a fost una dintre figurile reprezentative ale literaturii de limbă franceză contemporană.
Cu o carieră care se întinde peste şase decenii ea a marcat profund literatura din Quebec şi cea canadiană şi s-a erijat printre primele rânduri ale scriitorilor francofoni ale generaţiei sale, potrivit editurii Boréal, care i-a publicat întreaga operă.
Marie-Claire Blais este autoare de romane, eseuri, piese de teatru şi volume de poezie, cu o focalizare preponderentă asupra fiinţelor marginalizare, respinse sau condamnate la uitare, potrivit editurii Boréal.
A fost distinsă cu numeroase premii literare, printre care Premiul limbii franceze pentru romanul său de debut "La Belle Bęte", pe care l-a publicat la vârsta de 20 de ani.
În 1983, Marie-Claire Blais a primit premiul Academiei Franceze pentru cartea "Visions d'Anna" şi a fost recompensată, în 2002, cu premiul Fundaţiei literare Prince Pierre de Monaco pentru întreaga sa operă.
"Condoleanţele mele familiei acestei autoare prestigioase. 'Une saison dans la vie d'Emmanuel' este unul dintre primele romane pe care le-am citit", a scris pe Twitter prim-ministrul provinciei Quebec, François Legault, la puţin timp după anunţarea decesului veteranei scriitoare, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: deces marie claire blais scriitoare
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...