Doliu în lumea literaturii. Scriitoarea şi jurnalista americană Joan Didion a murit la vârsta de 87 de ani
Data publicării:
Scriitoarea şi jurnalista Joan Didion, o legendă a literaturii americane, cunoscută pentru cronicile sale despre California anilor 1960, a murit joi la vârsta de 87 de ani, a anunţat cotidianul The New York Times.

Joan Didion, autoarea mai multor romane, eseuri şi scenarii de film, a decedat în reşedinţa ei din Manhattan în urma unor complicaţii medicale cauzate de maladia Parkinson.

S-a remarcat ca scriitoare la sfârşitul anilor 1960 în calitate de practicantă a "noului jurnalism", care permitea scriitorilor să adopte o perspectivă narativă mult mai personală.

Colecţia ei de eseuri din 1969 "Slouching Toward Bethlehem", un titlu împrumutat de la poetul William Butler Yeats, a analizat cultura socială din statul ei natal, California. Volumul oferă cititorilor o imagine lipsită de simpatie asupra culturii hippie emergente din San Francisco, iar criticii literari de la The New York Times au afirmat că acea colecţie reprezenta "unul dintre cele bune texte de revistă publicate de cineva în această ţară în ultimii ani".

Joan Didion era adepta unui stil vestimentar strălucitor cu accente "cool", iar în zilele ei de glorie era adeseori fotografiată în timp ce purta ochelari de soare supradimensionaţi şi ţinând cu nonşalanţă în mână o ţigaretă. Avea 80 de ani în 2015 atunci când casa de modă franceză Celine a folosit-o ca model principal într-o campanie de promovare a noii sale colecţii de ochelari de soare.

Tragediile din viaţa personală au contribuit la relansarea carierei sale literare în anii 2000, când Joan Didion a scris despre moartea soţului ei, scriitorul John Gregory Dunne, în volumul "The Year of Magical Thinking", recompensat cu prestigiosul National Book Award, şi despre decesul fiicei lor, Quintana Roo Runne, în cartea "Blue Nights".

Textele scrise de Joan Didion erau pătrunzătoare, cu accente de confesiune şi marcate de o uşoară doză de plictiseală şi scepticism. Criticii literari de la Los Angeles Times au apreciat-o şi au considerat-o "un stilist fără de pereche", cu "perspective pătrunzătoare şi o stăpânire rafinată a limbii engleze".

Scriitorul britanic Martin Amis a spus că Joan Didion era "poeta marii deşertăciuni californiene" şi considera că textele ei erau deosebit de incisive atunci când descriau realitatea din acest stat american. Romanul ei din 1970 "Play It as It Lays" prezintă oraşul Los Angeles, văzut din perspectiva unui actor turbulent, ca un loc strălucitor şi insipid, în timp ce colecţia ei de eseuri din 1973 "Where I Was From" vorbeşte despre cultura din acest stat, despre sine şi despre îndelungata istorie californiană a familiei sale.

Scriitoarea americană, născută pe 5 decembrie 1934 în oraşul californian Sacramento, şi-a petrecut întreaga viaţă lucrând şi locuind la Los Angeles şi New York.

După căsătoria cu scriitorul John Gregory Dunne, a cochetat şi cu jurnalismul politic, publicându-şi experienţele în 2001 în volumul "Political Fictions". Unele dintre acele texte, care descriau "o clasă politică profesionistă", deconectată de la realitatea cotidiană a alegătorilor, au fost considerate un avertisment premonitoriu înainte de apariţia erei Trump.

Petrecerile pe care le organiza alături de soţul ei în vila lor din Malibu atrăgeau numeroase celebrităţi, precum Harrison Ford, Janis Joplin, Steven Spielberg, Brian De Palma, Martin Scorsese şi Warren Beatty.

Joan Didion şi soţul ei îşi editau reciproc textele şi au colaborat la scenariile mai multor filme, precum remake-ul din 1976 al filmului "A Star Is Born", "The Panic in Needle Park", "Play It as It Lays" şi "True Confessions".

Celebra scriitoare americană, a cărei bibliografie cuprinde şi romanul "A Book of Common Prayer" şi lucrările de non-ficţiune "Miami" şi "Salvador", a fost recompensată cu National Medal of Arts în anul 2013 de preşedintele Barack Obama, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: doliu  joan didion 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel