Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”
O țară întreagă îl plânge pe artistul Petrică Vița, unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți interpreți de muzică populară din România. La numai 56 de ani, regretatul artist a pierdut lupta cu o boală care îl măcina. Mai exact, Petrică Viți fusese diagnosticat cu cancer de piele.
Anunțul tragediei a fost făcut pe rețelele de socializare. Potrivit primelor informații, artistul a murit cu doar 15 minute de a urca pe scena de la Sala Polivalentă din Reșița. Acesta fusese diagnosticat cu cancer de piele, iar tratamentul era destul de scump, motiv pentru care apropiații lui Petrică Vița au inițiat o campanie de donații, pentru a-l sprijini financiar pe artist.
„Cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, organizat la Reșita, la Sala Polivalentă pentru strângerea de fonduri în vederea continuării tratamentului, Petrică Vița ne-a părasit. Artiștii veniți din toate colțurile țarii s-au adunat în semn de respect în fața publicului, s-a cântat o doină de rămas bun, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a ținut o slujbă pentru odihna sufletului lui Petrică Vița. Toată sala l-a aplaudat pentru ultima oară pe maestrul Petrică Vița, luându-și rămas bun pentru totdeauna!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artist deces doliu
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...