Doliu în lumea muzicii. A murit compozitorul Monty Norman, autorul temei muzicale ''James Bond"
Data publicării:
Compozitorul britanic Monty Norman, autorul temei muzicale originale a seriei ''James Bond'', a murit luni la vârsta de 94 de ani, a anunţat site-ul său oficial.

"Cu mare tristeţe împărtăşim vestea decesului lui Monty Norman, survenit la 11 iulie 2022, după o scurtă boală", indică site-ul, afişând o fotografie mare, alb-negru, în care compozitorul apare zâmbind.

Creată pentru primul film din saga, "Dr. No" (1962), versiunea muzicală a lui Monty Norman nu i-a convins pe producători, care i-au cerut lui John Barry (decedat în ianuarie 2011), un titan al muzicii de film ("Midnight Cowboy", "Out of Africa" etc.), să o retuşeze.

Acesta din urmă a revendicat apoi paternitatea operei, însă în martie 2001 Monty Norman a câştigat un proces de calomnie împotriva Sunday Times, care atribuise piesa muzicală lui John Barry. Monty Norman a obţinut în instanţă despăgubiri din partea ziarului în valoare de 30.000 de lire sterline (48.000 de euro la acea vreme) pentru articolul apărut în octombrie 1997.

Născut în estul Londrei, într-o familie de evrei care a părăsit capitala britanică în primele zile ale Blitz-ului la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norman a primit prima sa chitară la vârsta de 16 ani, oferită de mama sa, şi i-a descoperit pe Beatles şi pe Eric Clapton.

În anii '50 şi la începutul anilor '60 a cântat în formaţii de jazz, precum cele ale lui Cyril Stapleton, Ted Heath şi Nat Temple, şi a participat la emisiuni de varietăţi.

Alături de comicul Benny Hill, Norman a pornit în turnee, fiind pe rând cap de afiş, în funcţie de preferinţele oraşului în care se aflau: comedie sau muzică.

Apoi a început să compună, scriind cântece pentru Cliff Richard şi Tommy Steel, unul dintre pionierii rock-ului în Marea Britanie, precum şi pentru comedii muzicale precum "Make Me An Offer" şi "Expresso Bongo", notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului:   james bond  monty norman  murit 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta




pixel