Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Scena muzicii populare este mai săracă, după ce o îndrăgită artistă s-a stins din viață, la doar 50 de ani. Anunțul trist a fost făcut chiar de soțul său, în această dimineață.
Victorița Cică, cunoscută și ca interpretă de muzică populară cu o viață dedicată folclorului, s-a stins din viață duminică, 4 februarie 2024, lăsând în urma sa multă durere. Familia, prietenii, dar și colegii de breaslă sunt în stare de șoc. Solistă în cadrul Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” din Slatina, Victorița Cică a fost, în același timp, profesor de canto la Școala Populară de Arte și Meserii din Slatina. De-a lungul anilor, a împărtășit și cunoștințele sale muzicale la Palatul Copiilor "Adrian Băran" din Slatina, relatează click.ro
„Cântă și încântă cerul cu vocea ta minunată și caldă! Drum lin către ceruri doamnei alături de care am făcut primii pași pe drumul cântecului! Recunoștință veșnică, vă voi purta mereu în suflet oriunde voi duce cântecele ale căror dascăl ați fost! Odihnă veșnică!”, a scris unul dintre elevii regretatei artiste.
Cu doar două săptămâni în urmă, Victorița Cică le-a mărturisit fanilor că se confruntă cu probleme de sănătate, motiv pentru care se află pe patul din spital, fără a da mai multe detalii. Din nefericire, în această dimineață, îndrăgita interpretă de muzică populară și-a dat ultima suflare.
„Așa de veselă am fost acum o lună alături de mlădițele mele! Astăzi sunt internată în spital! Dragii mei, să aveți grijă de voi!”, scria regretata artistăp pe rețelele de socializare, în urmă cu două săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...