Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
David John Moore Cornwell, cunoscut pentru faimoasele romane de spionaj, a încetat din viaţă, la vârsta de 89 de ani, la Royal Cornwall Hospital, în urma unei forme de pneumonie, potrivit anunţului, din 14 decembrie 2020, al familiei sale, scriu agenţiile internaţionale de presă.
''Am pierdut un mentor, o sursă de inspiraţie şi, cel mai important, un prieten. Nu vom mai vedea altul ca el'', potrivit lui Johnny Geller, director executiv al The Curtis Group şi agent literar al scriitorului timp de 15 ani, scrie agenţia UPI - www.upi.com. ''A fost fără dubii un titan al literaturii engleze, care a definit Războiul Rece şi a spus fără teamă adevărul autorităţilor în deceniile care au urmat'', potrivit lui Geller, citat de upi.com.
Creatorul deja celebrului personaj George Smiley, ofiţer de informaţii al serviciului britanic MI6, Le Carre s-a născut la 19 octombrie 1931. A urmat Sherborne School, din Dorset, a studiat apoi literatura germană la Universitatea din Berna (Elveţia), timp de un an (1948-1949), şi a obţinut licenţa în limbi moderne la Colegiul Lincoln de la Universitatea Oxford.
A predat Franceză şi Germană la Colegiul Eton (1956-1958), după care a îmbrăţişat, în 1959, cariera de ofiţer de informaţii al Serviciului secret britanic MI5. În 1960, s-a transferat la Serviciul secret de informaţii externe MI6, lucrând ca secretar II la Ambasada britanică din Bonn şi ulterior în calitate de consul politic la Hamburg. A descoperit apetitul pentru scris în timp ce se afla la post şi lucra sub acoperirea diplomatică, astfel au apărut primele trei romane ale sale care zugrăveau personajul principal George Smiley: ''Call for the Dead'' (1961), ''A Murder of Quality'' (1962) şi ''The Spy Who Came In From the Cold'' (1963). Acest din urmă roman avea să fie principala carte de vizită pentru recunoaşterea talentului său. A şi fost recompensat cu premiul ''British Crime Writers Association Gold Dagger'', potrivit https://www.bloombergquint.com. ''Pentru unii dintre noi, acest thriller sumbru şi sclipitor a fost introducerea în realitatea adultă'', sublinia David Dernby în revista New Yorker, în 2014, despre acest faimos roman al lui Le Carre. ''Nicio carte pesimistă nu a oferit atâta satisfacţie'', potrivit lui David Dernby.
Părăseşte în 1964 Serviciul britanic MI6, pe fondul scandalului generat de Kim Philby, agent dublu britanic care transmisese inamicului liste ale ofiţerilor din serviciul britanic, pentru a se dedica exclusiv scrisului. Au urmat alte titluri care aveau să-l impună în literatura de specialitate drept un autor de referinţă - ''The Looking Glass War'' (1965), ''The Honourable Schoolboy'' (1977), ''The Little Drummer Girl'' (1983), ''The Tailor of Panama'' (1996) şi ''A Delicate Truth'' (2013).
Avea să declare, într-un interviu pentru The Wall Street Journal, că l-a avut drept sursă de inspiraţie şi mentor pe ofiţerul de informaţii britanic al MI5 Lord Clanmorris, care de asemenea a fost scriitor, publicând sub pseudonimul John Bingham.
Cariera sa se întinde pe şase decenii şi cuprinde 26 de cărţi publicate. Unele dintre cărţile sale au fost adaptate pentru micul şi marele ecran, cea mai cunoscută publicului fiind ''Tinker Tailor Soldier Spy'' (2011), în regia lui Tomas Alfredson, la scenariul adaptat lucrând alături de Bridget O'Conner şi John Le Carre. Gary Oldman l-a interpretat magistral pe George Smiley. Pelicula a strâns trei nominalizări la Oscar, conform UPI.com şi imdb.com. ''Personajele sale erau schiţate cu dexteritate şi profunzime, cu foarte multe nuanţe pentru a putea fi contabilizate, iar pentru mine George Smiley rămâne unul dintre cele mai înalte momente ale carierei mele'', a spus Gary Oldman, la 14 decembrie, pentru Deadline.com, citat de UPI. Publicul s-a putut delecta cu atmosfera operei sale, deopotrivă în ecranizări precum: ''Russia House'' (1990), ''The Tailor of Panama'' (2001), ''The Constant Gardener'' (2005), ''A Most Wanted Man'' (2014), ''The Night Manager'' (2016), ''Our Kind of Traitor'' (2016), ''The Little Drummer Girl'' (2018).
''The Pigeon Tunnel'' (2016) este o carte de memorii atipică, fiind schiţate, sub forma unor povestiri, momente marcante ale carierei şi vieţii sale.
Cea mai recentă carte a sa publicată este ''Agent Running in the Field'' (2019), povestea captivantă a lui Nat, un veteran de 47 de ani al Serviciului secret de informaţii britanic - MI6 care este chemat pentru o încă misiune într-un timp marcat de Brexit, potrivit Agerpres.
A fost recompensat cu numeroase distincţii onorifice din partea unor prestigioase universităţi din lume, fiind de asemenea doctor onorific al Universităţii din Berna (2008) şi al Universităţii Oxford (2012). A primit, în 1964, Somerset Maugham Award, acordat tinerilor scriitori, pentru succesul ''The Spy Who Came In From the Cold''; cu distincţia Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei (2005) şi Medalia Goethe a Institutului Goethe a Germaniei (2011). În 2020 a fost recompensat cu Olof Palme Prize, donând premiul de 100.000 de dolari organizaţiei ''Medicins Sans Frontieres''.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: doliu international John Le Carre scriitor
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...