Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Andrei. Rostește-o pentru a avea sănătate și pentru a fi păzit de rele
Paula Seling le-a dat fanilor ei o veste extrem de tristă, în decursul zilei de miercuri. Una dintre cele mai cunoscute antrenoare de la ”Vocea României” s-a stins din viață. Artista a împărtășit pe rețelele de socializare cele mai profunde gânduri care o încearcă, după aflarea acestei cumplite vești. Gabriela Duțescu avea o relație foarte apropiată cu Paula Seling, contribuind foarte mult și la cariera vedetei, după cum spune chiar ea. Mai mult, artista regretă faptul că nu a petrecut mai mult timp cu cea care i-a fost ca o a doua mamă, cerându-și iertare de la cea care acum o privește din ceruri.
„Dragi prieteni, ziua de azi vine cu o veste îngrozitoare ....profesoara mea, cea care mi-a fost ca o mamă, care mi-a dat vocea pe care o am, s-a stins din viață. Nu am cum să vă spun cât de supărată sunt că a plecat, mai ales că aș fi vrut să o sun mai des, să îi spun cât o iubesc și cât înseamnă pentru mine. Aș fi vrut să las problemele mele și doar să o strâng în brațe, să îi spun că o iubesc ... Nu am făcut-o în ultimele săptămâni ...dacă aș fi știut, aș fi dat orice doar să stau la un ceai cu ea... acum nu se mai poate. Sper să mă ierte... Lucrurile nefăcute la timp nu se întorc niciodată. Doamna Duțescu, vă iubesc cu tot sufletul meu și dacă mă simțiți, poate vedeți cât de rău îmi pare...”, a scris emoționată Paula Seling pe Facebook.
Printre persoanele marcate de această veste a fost și Adda, care și-a exprimat regretul la postarea făcută de Paula Seling. Gabriela Duțescu a contribuit la formarea mai multor voci din industria muzicală, precum Smiley sau Tudor Chirilă.
„Deci… m-a lovit in piept vestea asta.”, a scris și Adda, vizibil afectată, la postarea publicată de Paula seling.
Nu în ultimul rând, artista le-a dezvăluit fanilor ei și unde va avea loc priveghiul Gabrielei Duțescu, cât și înmormântarea. Aceasta își îndeamnă toată comunitatea să o conducă pe un ultim drum pe profesoara de canto într-un număr cât mai mare și să îi ofere omagiile pe care le merită. Cauza morții acesteia nu a fost făcută publică până acum.
„Pentru toți cei ce vor să aducă un omagiu, înmormântarea va avea loc la Cimitirul reformat Giulesti - Calvin, vineri de la ora 13.00, iar doamna noastră își va lua rămas bun de la noi la capela Belu, la.ora 11.00, unde va avea loc slujba. Va rog să veniți în număr cât mai mare, știu că doamna se va bucura să îi fim alături pe drumul spre stele. Doamnă, drum bun. Rămâneți în inima mea mereu. Vă iubesc cu tot ce sunt. Odihnă veșnică și drum lin printre stele!”, a continuat artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: gabriela dutescu murit Paula Seling
Primul meci din a doua etapă a...