Dorel Vișan, în vârstă de 84 de ani, a fost invitatul lui Dan Negru, în emisiunea „Legendele cu Dan Negru“, de la Antena Play. Marele actor a vorbit depre drama prin care a trecut în urmă cu aproape 30 de ani, când soția sa s-a stins din viață. Chiar dacă timpul a trecut, dorul pentru marea lui iubire a rămas același. El spune că nu a putut să o uite și nu s-a gândit nicio clipă să se recăsătorească, deși a fost implicat într-o relație în tot acest timp. 

„Eu am avut cu nevasta-mea o relaţie specială. E moartă de 30 de ani şi nu mi-am putut imagina că eu aş putea să mă recăsătoresc, deşi am stat cu cineva mulţi ani. N-am mai simţit pentru că tot copilăria şi satul m-a format aşa. Acolo daca te căsătoreai, aia nu se mai desfăcea”, a devăluit Dorel Vișan.  

 «Auzi, du-te după glorie!»

Soția sa era cea care îl motiva și îl împingea de la spate. 

 „Ea mă împingea. Mergeam seara, după spectacol, la gară. Ceilalţi colegi treceau drumul la restaurantul Opera. Şi eu mergeam la gară şi îi spuneam: «Mă, fată, m-am săturat». Iar ea îmi spunea: «Auzi, du-te după glorie!» Aşa îmi spunea”. 

„Unui actor nu trebuie să i se potrivească rolul, trebuie să-l potrivească el”

Actorul și-a amintit cu drag și de cele mai frumoase momente din cariera sa artistică. A fost dostribuit în zeci de filme de succes, printre care și „Moromeții”, acolo unde a jucat rolul lui Tudor Bălosu. Rol despre care spune că nu i s-a potrivit, însă și l-a potrivit el, așa cum consideră că ar trebui să procedeze orice actor. 

„Când s-a făcut «Moromeţii», s-au distribuit actorii cei mai potriviţi. Rolul lui Tudor Bălosu nu mi s-a potrivit, dar l-am făcut să se potrivească. Aşa face un actor. Unui actor nu trebuie să i se potrivească rolul, trebuie să-l potrivească el. Filmul acela a fost făcut de profesionişti. Începând de la regizor şi până la ultimul actor distribuit în film. A fost făcut cu mijloacele filmului, ceea ce nu se mai face astăzi. Vorbim de mijloacele clasice: prim-planuri, detalii, conflict, stare.  Textul a fost foarte bine scris, nu-ţi mai trebuia altceva, numai puterea de a descifra ce a scris autorul şi de a reprezenta, de a da înapoi, de a reîntrupa artistic viaţa. După ce am văzut varianta finală, am avut o oarecare mulţumire, nu poţi niciodată să fii pe deplin mulţumit, întotdeauna mai găseşti ceva care ar fi putut fi sau care doar ţi se pare că ar fi putut fi altfel. Asta era. Atunci ne întrebam dacă e bine, dacă nu e bine. Acum ştim sigur că e bine", îşi aminteşte Dorel Vişan.