Dorian Popa, enervat la culme, într-un restaurant din Turda: „Am plecat, evident. România, trezește-te!”
Dorian Popa le-a povestit fanilor o întâmplare mai neplăcută prin care a trecut în Turda. 

Dorian Popa este unul dintre cei mai solicitați și ocupați artiști de la noi din țară. Solistul are concerte în toată țara, motiv pentru care, o mare parte din timp, și-o petrece pe drumuri. Și, pentru că își iubește extrem de mult animăluțul de companie, artistul îl ia pe Cheluțu peste tot cu el. Totuși, recent acesta a trecut printr-o experiență destul de neplăcută, care l-a lăsat cu un gust amar. Dorian Popa a mers să mănânce într-un restaurant din Turda, unde nu i s-a permis să intre cu câinele. Acesta nici nu a stat la discuții și a părăsit imediat respectiva locația, întrucât Cheluțu nu ar fi deranjat pe nimeni cu nimic, susține el. 

„Am început ziua asta atât de încântat, cât de frumos e pe la salină, pe aici prin Turda. Ne-a fost recomandat să mâncăm undeva lângă salină. Nici n-am intrat bine că vine o doamnă care, e drept, după doar „bună ziua” – nu vreau să mint, a zis „bună ziua”, dar atât – direct „la noi nu este voie cu animale înăuntru”. Nu îmi place să fac story-uri din astea, știți că nu vedeți la mine story-uri din astea, dar când aud de oameni cărora nu le plac animalele…. Și am spus în felul următor „La mulți ani, doamnă! La mulți ani, România!” și am plecat, evident. Bă, ce suflet să ai să dai afară un animăluț din restaurant?! Chiar dacă e mic Cheluțu și dacă era un câine mai mare, cum să-l dai afară?! România, trezește-te!”, a povestit Dorian Popa, pe rețelele de socializare.

VEZI și: Dorian Popa, adevăratul motiv pentru care nu apare în filmele românești: „Lucrăm pe ochi frumoși? Nu-mi place ideea de...”

Dorian Popa, scandal cu Theo Rose, din cauza lui Cheluțu

Dorian Popa și Theo Rose au trecut printr-un conflict destul de aprins, acum ceva timp, motivul discuției fiind tot Cheluțu. Cearta a pornit de la o glumă pe care artista a făcută cu privire la animalul său de companie, pe rețelele de socializare,  lucru care l-a deranjat extrem de tare pe solist. 

„Ca să pot să mă împac cu cineva, trebuie să mă fi certat. Eu nu m-am certat, dar am fost oarecum ușor afectat de glumița pe care Theo Rose și Boieru au făcut-o și consider că și ei au înțeles că ceva nu a fost în regulă, pentru că amândoi mi-au cerut iertare. Normal că le-am acceptat, pentru că îi cunosc de ani de zile, pe amândoi. Era în trend atunci cu „înoată Cheluțu”, eu aveam un filtru special cu piscina mea, iar ei s-au filmat cu filtrul acela, ca și cum erau la piscina mea și spuneau „Plutește Cheluțu”. Un suflet plutește în apă doar dacă este decedat, mi s-a părut mult prea mult. Cheluțu e sufletul meu, eu nu aș putea să spun despre nepotul, verișorul sau animăluțul lui Theo Rose că plutește în piscină, asta înseamnă că e decedat, ceea ce e rău. Puteau spune orice, dar nu că plutește, pentru că asta înseamnă că nu are viață și punct. În răspuns, am făcut și eu o postare și s-au trezit cu fanii mei pe cap. Ne-am împăcat, ne-am înțeles din mers, dar profesionalismul spune în felul următor: Eu sunt capabil să muncesc și cu cel mai aprig dușman al meu, pot prezenta pe scenă și cu cel mai aprig dușman al meu.”, a declarat Dorian Popa în cadrul emisiunii exclusiv VIP, de pe Prima TV.

Dorian Popa, măsuri drastice după ce a plătit o factură de peste 8000 de lei: „Urmează vremuri grele, ăsta e doar începutul”

Data: 02 dec 2022, 13:40
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cearta  chelutu  conflict  Dorian Popa  instagram 


DC Media Group Audience

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursă foto: Unsplash.com/ Jackub Pasis

Care sunt cele mai frumoase semne zodiacale? Află care este cea mai atractivă trăsătură a zodiei tale

Mihai Bobonete, Gabriel Cotabiță, captură video YouTube

Cum l-a țepuit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. Cântărețul, avertisment în privința comediantului: „E periculos. Ăsta o să-ţi ia lucruri din casă”



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...