CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu
Recent, Dorian Popa a ajuns pe mâna medicilor, însă nu pentru o procedură de înfrumusețare, ci din cauza unor probleme de sănătate cu care s-a confruntat la nivelul nasului. Artistul are mare grijă de sănătatea lui, motiv pentru care a decis să își facă mai multe investigații medicale. În urma acestora, Dorian Popa a aflat că trebuie să se opereze de urgență.
Dorian Popa s-a confruntat cu o deviație de sept, iar problema i-a fost rezlvată cu o intervenție chirurgicală. Acum, artistul are nevoie de o perioadă de liniște în care să se recupereze.
Cântărețul este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața lui. De data aceasta, Dorian Popa și-a ținut la curent fanii cu starea sa de sănătate. Acesta a transmis, de pe patul de spital, că starea lui generală este una extrem de bună, însă are câteva amețeli de la anestezie.
”Mai avem câteva ore de trezire, să fie sub monitorizare situația, după care decolăm spre Domnești să mai inhalăm niște praf. Uitați-vă ce a ieșit din nasul meu, deci încă o dată, nu am avut nicio rinoplastie, nu îi schimbăm forma, că mie îmi place așa mare”, a povestit Dorian Popa pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Dorian Popa operație sănătate
Andreea Raicu, cunoscută...
Jucătorul român în vârstă de 25...