Dorința Larisei Iordache pentru 2024: „Este una cu impact emoțional foarte mare” / EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Larisa Iordache ne-a dezvăluit, în cadrul interviu, despre așteptările pe care le are de la Noul An.

Larisa Iordache ne-a povestit, acum, la final de 2023, cum arăta această perioadă a anului sărbătorită în copilărie, când mama sa era alături de întreaga familie și bucuria era cuvântul care le caracteriza atmosfera din casă. Fosta gimnastă spune că nu a mai regăsit același sentiment de sărbători, după ce cea care i-a dat viață a murit, însă știe, în aceeași măsură, că aceasta îi este alături spiritual la orice pas. De asemenea, am vrut să aflăm și cu ce așteptări intră sportiva în Noul An și, chiar dacă nu și-a dorit să ne dezvăluie concret despre ce dorință este vorba, Larisa Iordache dă de înțeles că are așteptări mari de la 2024. 

 

SPECTACOLA: Povestește-ne cea mai frumoasă amintire pe care o ai din perioada copilăriei, de Crăciun. 
Larisa Iordache: Până în momentul acesta e amintirea de la Crăciunurile pe care le petreceam acasă, în familie, împreună cu mama, tata, era mama alături de noi, făceam bradul împreună și era totul foarte frumos. Sentimentul ăsta de familie de când nu mai este mama cu greu l-am mai avut, pentru că lipsea cineva de acolo, dar, spiritual vorbind, știu că este alături de noi și ea își dorea să fim noi fericiți și o să-i îndeplinim dorința. 

Citește și: Larisa Iordache, nostalgică după Crăciunul din copilărie. Obiceiurile pe care le respecta mereu în familie: „Când trăia mama..” / EXCLUSIV

SPECTACOLA: Cum era pe atunci această perioadă și cum e acum? Ce s-a schimbat?
Larisa Iordache: Înainte, eram copilul care aștepta cadourile Moșului, pe care le găsea dimineața sub brad. Doar asta aveam de făcut de Crăciun, să mă bucur, dar și acum mă bucur, pentru că a dărui pentru mine înseamnă foarte mult și îmi place să cumpăr cadouri, să ofer celor dragi cadouri și să cumpăr bradul, să-l împodobesc. Nu s-a schimbat foarte mult, dar acum sunt adult, nu mai sunt copilul care doar așteaptă cadouri.

VEZI și: Larisa Iordache continuă să-și viseze mama, la doi ani de la moartea sa: „O văd fericită, zâmbind, cum venea ea la mine la concursuri” / VIDEO


SPECTACOLA: Acum, la final de an, ai vreun regret?
Larisa Iordache: Nu am niciun regret, pentru că anul ăsta am învățat foarte multe și m-am dezvoltat mult psihic și emoțional, acesta era și scopul, să pot să devin eu o persoană mai puternică, iar pe viitor să am niște percepții corecte și coloană vertebrală.

 

SPECTACOLA: Ce așteptări și dorințe ai pentru 2024?
Larisa Iordache: Ce dorință ar mai fi dacă aș spune-o? O s-o țin pentru mine, dar este o dorință foarte bună cu impact emoțional foarte mare. 

Citește și: Cum a început povestea de dragoste dintre Larisa Iordache și Cristian Chiriță: „El era foarte hotărât”. Ce spune sportiva despre căsătorie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel