Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros
Minodora și-a deschis sufletul și a povestit la Vorbește Lumea, de la ProTv, despre cât d e grea a fost copilăria ei. Vedeta a rememorat neajunsurile primilor ani de viață, când trăia în sărăcie.
”La mine nu exista mic dejun cu avocado. Nu știam ce e ală, noi mâncam fasole și cartofi. Copilăria mea a fost sărăcuță, nici vorbă de ouă, de brânză. A fost greuț, mama frezor, tata strungar. A fost frustrant. Mereu așteptam pungile de sărbători, cu bomboane și cadouri”, a spus Minodora la ProTv.
Artista a povestit cum își păcălea o colegă să își împartă pachetul cu ea, pentru că nu avea mâncare de acasă.
”Eram triști că ne doream un anumit ghiozdan, sau pantalon și nu le aveam. Ne mai îmbrăcau, dar nu prea, dar ne țineau curați. În clasa întâi nu aveam pachet și mă mai rugam de colegi să-mi dea. Am avut o colegă pe care am păcălit-o să-mi aducă și mie zilnic mâncare. Eram așa: ”dă-mi și mie o mușcă”, a mai mărturisit cântăreața.
Talentul a fost cheia succesului pentru Minodora. A început să cânte în adolescență și așa a reușit să își depășească și condiția.
”De la 14 ani am început să fac bani, cântam noaptea la restaurant și ziua dormeam cu capul pe masă, la școală. Banii câștigați mergeau în casă, pentru cumpărături.Dar mama ne-a ambiționat mereu, ne-a învățat, pe mine și pe sora mea, să ținem capul sus, să nu fim invidioase și să avem demnitate. Nu am dat voie nimănui să ne trateze de sus, chiar dacă eram mai sărăcuți”, a concluzionat celebra artistă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani copilărie minodora saraca slabit