„În '92, mama a fost diagnosticată cu cancer mamar, iar fiul ei vine acum să-i spună că se bate cu băieții pe stradă... Oricum, mama a fost mereu foarte atentă.

Nu aveam pretenții de la ea, nu aveam acea legătură de energie sau tragere de inimă să discut cu ea probleme bărbătești, pentru că erau lucruri de băieți”, spune Matteo, fiind recunoscător pentru supraviețuirea mamei sale. El a crescut singur, doar cu mama lui, deoarece tatăl său a murit chiar cu câțiva ani înainte de boala acesteia.

„Ce să îi spun eu unei fete pe care o plac și ce să îi spun cuiva care se ia de mine? Nu cred că avea cum să mă ajute în astfel de situații. Nu s-a recăsătorit niciodată, iar pe tema asta nu am avut curajul să vorbesc cu ea.

Nu știu dacă nu s-a recăsătorit pentru că îi spuneam eu să nu o facă sau pentru că îl iubea prea mult pe tata și nu mai avea timp. Și căsătoria asta nu e ca o vizită la alimentară; trebuie să cunoști persoana, să aduci un om nou într-o familie deja formată, iar copilul trebuie și el să accepte”, mai transmite Matteo, în podcastul Ilincăi Vandici.

Mama lui Matteo era extrem de solicitată. Cu 2 joburi active, cu o boala pe umeri, dar și cu un copil care trebuia hrănit și educat, ea a făcut tot ce a putut pentru a îi asigura micuțului său ce e mai bun.

„Mama, având două joburi și muncind de dimineață până seara, având grijă de un copil, nu cred că mai avea timp pentru altceva. În '89 a murit tata, iar în '92 a fost diagnosticată cu cancer mamar. A început cu analize, cu vizite la doctor, să vadă ce se întâmplă, și tot așa. În '92 medicina nu era atât de avansată.

În cele din urmă, au ajuns la concluzia că era cancer. A intrat la operație, iar eu am fost trimis la sora ei, în Brașov, unde am stat o perioadă. După operație, mama s-a simțit foarte rău, așa că sora ei a trebuit să vină la București să o ajute. În acea perioadă, am ajuns să stau la vărul meu, fiul surorii ei, care muncea toată ziua”, spune Matteo.

În cele din urmă, artistul transmite că nu dorește să se victimizeze având în vedere că mai sunt multe cazuri mult mai grave în lume, dar nu poate nega haosul din viața lui.

„Nu mă plâng, știu că alți oameni au avut vieți mult mai grele, dar, recapitulând copilăria mea la 40 de ani, îmi dau seama că totuși a fost un haos. A fost un mic jihad acolo.

Nu avea cum să nu-mi spună despre cancer, mai ales după operație, când făcea tratament cu chimioterapie și îi căzuse părul – nu putea să ascundă asta.

Nu realizam că se putea întâmpla o nenorocire. Eram prea mic, aveam 6-7 ani. Suntem generația Millennial, nu suntem așa deștepți ca generația Y”, spune artistul.