Filosoful Mihai Şora s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Anunțul trist a fost chiar de soția sa, Luiza Palanciuc, pe rețelele de socializare.

„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare.

Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic - nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti - dar niciuna ca tine - convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt - unele, altora - sprijin. E frig fără tine, iubitule" - este mesajul postat, sâmbătă, pe reţeaua de socializare.

Drama din familia lui Mihai Șora

Mihai Șora a fost un cunoscut filosof român, însă puțini sunt cei care știu despre drama din viața sa. În urmă cu câțiva ani, acesta și-a deschis sufletul și a vorbit despre dramele care l-au marcat, atât pe el, cât și pe familia sa. Regretatul filosof și-a pierdut fratele mai mare, Teodor, care s-a stins din viață la doar șase luni, după ce s-a îmbolnăvit de “gripa spaniolă”. Cu un an înainte ca Mihai Șora să vină pe lume, sora mamei sale a fost răpusă de aceeași boală. 

Mihai Șora a povestit că nu și-a cunoscut niciodată fratele mai mare, care a murit chiar în brațele mamei lor. Totodată, filosoful a mărturisit că tatăl său, care era preot l-a înmormântat pe fratele său și pe sora mamei sale, în aceeași groapă. 

“Cu puțin timp înainte de înmormântare, fratele meu mai mare, Teodor, bebe de șase luni, s-a îmbolnăvit: o neașteptată și ciudată febră, care nu părea să aibă nimic comun cu bolile obișnuite ale copilăriei.

Atunci Tata a hotărât că va merge singur la înmormântare, iar Mama va rămâne acasă, lângă copil. Și singur a pornit la drum. Orele următoare au fost fără-ndoială apăsătoare pentru Mama: plângându-și sora moartă, îngrijorată din pricina copilului…

A hotărât, în cele din urmă, să plece după Tata cu următorul tren, ca să-și conducă sora la groapă. Teodor a murit atunci: în brațele Mamei mele, în trenul care îi ducea de la Timișoara la Pesac, unde trăise sora ei. Iar Tata, preot ortodox, i-a înmormântat a doua zi pe amândoi, în aceeași groapă.

Eu nu l-am cunoscut pe Teodor (născut fiind în ’16), dar pe toți cei care m-au precedat, străini ori din familia mea, i-am auzit mereu vorbind despre el ca despre un copil-minune; o aură, o legendă admirabilă s-a instalat, odată cu moartea lui, devenind, pentru copilul care eram însumi, un punct cardinal, exemplul adesea invocat, mai ales de Mama, atunci când făceam vreo boroboață sau mă foiam pe scaun: ‘Todoraș n-ar fi făcut așa ceva…’”, a povestit Mihai Șora în urmă cu trei ani.