Edy, fiul lui Leo Iorga, mărturisiri despre regretatul artist. Cum a trecut peste moartea tatălui său: ''Mama a fost în depresie”
Data publicării:
Edy, fiul lui Leo Iorga a făcut dezvăluiri dureroase despre tatăl său. Tânărul a povestit cum a reușit să treacă peste moartea regretatului artist.

Vestea morții lui Leo Iorga a căzut ca un trăsnet peste familia artistului, dar și peste cei care l-au cunoscut. Regretatul artist s-a stins în anul 2019, după o luptă crâncenă cu cancerul la plămâni. La aproape trei ani de la moartea cântărețului, fiul acestuia a făcut o serie de dezvăluiri despre părintele său. Tânărul a povestit cum a reușit să treacă peste moartea regretatului artist, dar și cum a aflat tatăl său că suferă de o boală incurabilă. 

Edy a declarat că mama sa a fost în depresie și a reușit cu greu să își revină.

''A fost un avantaj faptul că a trăit nouă ani de când am aflat că are cancer. Am avut timp să ne acomodăm psihic cu toții. Bine, eu cu fratele meu un pic mai bine decât mama, e și normal pentru că ei au petrecut mai mult timp împreună, ca soț și soție, dar cred că e valabil la oricine că există un punct în care realizezi că n-ai de ales și trebuie să mergi mai departe și să faci față.

Plus că în cazul lui și în cazul celor care își pierd viața din cauza unei boli de genul asta sunt foarte multe familii care își doresc să se stingă ca să nu se mai chinuie. Am avut noroc că nu s-a chinuit prea mult, în asta constă iubirea decât să vezi să se chinuie în ultimul hal, mai bine îl lași să plece'', a declarat Edy, fiul lui Leo Iorga, la Antena Stars.

 

De asemenea, Edy a povestit că toată familia a fost în stare de șoc în momentul în care medicii i-au dat lui Leo Iorga diagnosticul crunt. 

''La aflarea veștii că are cancer la plămâni, că de acolo a plecat totul. Majoritatea doctorilor ne-au spus că mai are de trăit doi ani. Eu nu eram fizic când am aflat vestea și m-a sunat și mi-a spus că mai are doi de trăit. E un șoc foarte puternic, iar apoi apare o speranță, dar în sinea ta este o speranță care nu există'', a declarat Edy, fiul lui Leo Iorga, la Antena Stars.

 

Paula Iorga, dezvăluiri dureroase despre soțul său

 

Paula Iorga  a declara că este îngenunchiată de dorul soțului său, însă se simte împăcată, deoarece a reușit să-i prelungească viața lui Leo Iorga aproape nouă ani.

"Sunt foarte împăcată! Sunt mandra de mine ca am putut sa-i prelungesc viata cu aproape noua ani. M-am lăsat în urmă pe mine, dar nu regret. Mă bucur că am putut să-i fiu alături și că l-am ajutat. As vrea sa transform casa de la Eforie în ceva memorial. Intr-un moment am vrut sa o vând pentru tratamentele lui. Sufletul meu este la București, copii sunt acolo. Aștept sa ne regăsim, atunci când o sa considere el ca trebuie să mă ia la el", a mărturisit Paula Iorga la Antena Stars.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: edy iorga  Leo Iorga  paula iorga 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel