Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
,,În acest weekend a fost atât ziua de naștere, cât și ziua de nume a soțului meu. L-am sărbătorit împreună cu prieteni dragi și familia, printr-o petrecere organizată în curtea părintească. Am adus un chef care ne-a răsfățat cu fel și fel de preparate, iar adevăratul cadou din punctul meu de vedere este cel pentru care am organizat pe toată lumea, am complotat cu fratele lui, cu oamenii de la birou, cu constructorul nostru să îi pună tapetul.
De 7 ani de zile, de când și-a amenajat biroul, rămăsese partea cu tapetul nebifată și mi-am spus că asta îi voi face cadou de ziua lui. Reacția lui chiar a fost pe măsură. L-am legat la ochi când am plecat de acasă, am făcut cu el un joculeț în care îl tot plimbam pe străduțe și doar îi spuneam că acum facem stânga, acum dreapta, cât să nu își dea seama unde mergem.”, a declarat Ela Crăciun.
O prezență discretă, care mereu și-a susținut necondiționat soția în toate proiectele demarate, soțul Elei Crăciun a fost vizibil emoționat atât de întreaga desfășurare de forțe. Printre preparatele servite la petrecere se numără: brânzeturi nobile, Hamon iberico tăiat la cuțit, servit cu pâine pe plită, supă de fructe de mare, Tamahock maturat 28 de zile, iar lista poate continua.
,,Ești un soț minunat, un tată devotat și un om extraordinar, iar noi suntem norocoși să te avem în viețile noastre. Îți mulțumim pentru tot ce faci pentru noi, pentru dragostea, sprijinul și înțelegerea ta. Fie ca acest nou an din viața ta să fie plin de succese, satisfacții și realizări, iar noi să fim mereu alături de tine, cu dragoste și admirație. La mulți ani, soț și tată iubit!”, scria Ela Crăciun pe pagina sa oficială de social media.
O scriitoare de succes, ale cărei cărți de parenting au ajuns deja la cel de-al treilea tiraj, Ela Crăciun este mereu activă și implicată în cauze sociale, iar în prezent urmează o nouă specializare în coaching și lucrează activ la o nouă carte, de această dată destinată adolescenților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ella craciun petrecere sot
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...