Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
Elena Băsescu trece prin momente grele. Fiica fostului președinte a ajuns de urgență la spital, după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe șa, în timp ce se afla la călărit. Din nefericire, vedeta s-a lovit destul de grav, motiv pentru care s-a prezentat de urgență la unitatea spitalicească.
Potrivit imaginilor surprinse de paparazzi Cancan, Elena Băsescu s-a prezentat la spital într-un taxi. Ulterior, fiica fostului președinte a mers la ghișeu, iar de acolo au trimis-o la camera de gardă. Se pare că Elena Băsescu ar fi fost supusă unui RMN, iar rezultatul nu ar fi fost unul prea bun. Potrivit cancan.ro, ar fi fost vorba de un traumatism cervical. Eba a fost așezată într-un cărucior, apoi urcată la etaj, la internări, acolo unde ar fi fost pusă de tratament cu antiinflamatoare.
Elena Băsescu nu are parte de împliniri doar pe plan profesional, ci și pe cel personal. Frumoasa vedetă, care a fost căsătorită cu Bogdan Ionescu timp de patru ani, are trei copii de care este foarte mândră. Tocmai acesta este și motivul pentru care fiica fostului președintelui a decis o perioadă să dispară din lumina reflectoarelor, dedicându-și cât mai multi timp micuților ei.
Divorțul de tatăl copiilor săi a venit în anul 2016, însă se pare că viața de mămică singură nu i-a creat prea multe dificultăți, întrucât aceasta a reușit cu brio să-și crească copii, pe care-i încurajează să-și dezvolte cât mai multe pasiuni și să practice diverse sporturi. Micuții ar avea cu cine să semene, întrucât Elena Băsescu este pasionată de echitație, de caiac, paddleboarding, dar și de sporturile de iarnă.
Până să ajungă în punctul în care este astăzi, Elena Băsescu a avut divers funcții, în diferite domenii. Aceasta a cochetat cu lumea modei la începutul anilor 2000, iar în anul 2016 avea să fie angajată la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale, potrivit playtech.
În 2020, mezina familiei Băsescu a candidat la alegerile parlamentare, însă se pare că în prezent s-a decis să continue cu politica într-un alt domeniu, cu totul neașteptat însă.
Aceasta și-a confirmat noul job prin intermediul unei fotografii postate pe rețelele de socializare, unde apare în redacție, cu legitimația pe masă. Fanii au fost extrem de surprinși și au felicitat-o în număr cât mai mare pe vedetă, pentru noua reușită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: elena basescu spital
Iată ce-ți rezervă astrele...