„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Elena Gheorghe este una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, bucurându-se de un real succes pe plan muzical. Tocmai din acest motiv, vedeta a primit cereri de participare și în unele dintre cele mai importante reality show-uri de la noi din țară, cum ar fi Survivor și Asia Express. Aceasta a dezvăluit faptul că a primit repetate invitații de a pleca în Dominicană, însă viața de familie nu îi permite, chiar dacă experiența ar fi una de neuitat.
„Am primit multe invitații pentru Survivor, dar nu mă văd acolo, pentru că aș lipsi foarte mult de acasă, nu aș putea sta cu copiii. Ca idee, ar fi o experiență, dar deocamdată am zis nu. La un moment dat, am fost sunată insistent pentru Asia Express și chiar mă gândeam cu soțul meu că așa ar mai merge. Ar fi mai ușor, să fiu cu cineva cunoscut, cu soțul sau soru-mea. Dar aș refuza și acum, avem doi copii care sunt la vârsta la care au nevoie de noi.”, a declarat Elena Gheorghe, potrivit playtech.
Chiar dacă până acum nu și-a făcut simțită prezența pe micile ecrane, vedeta mărturisește că în viitor ia în calcul această opțiune, care îi poate oferi stabilitate.
„Nu am avut până acum vreun proiect tv, dar pe viitor probabil mă voi axa mai mult pe televiziune, fiindcă nu se știe ce se va întâmpla. Mie îmi place în primul rând să cânt, dar și în televiziune pentru că și acolo te poți exprima cântând. M-aș vedea tot în direcția asta, la o emisiune muzicală”, ne-a mai spus aceasta.
Vedeta a trecut recent printr-un șoc emoțional destul de mare, când a murit bunica ei. Drept urmare, a trebuit să își anuleze toată activitatea muzicală de la vremea aceea.
„Eu pregătisem toată treaba cu promovarea, cu tot, pentru colindul cel nou, dar când bunica mea s-a dus, am amânat peste tot. A murit de AVC, ne-a zdruncinat destul de tare. De Sfântul Nicolae a făcut accidentul vascular, apoi a mai durat zece zile până s-a stins.
Au venit cu salvarea, au constatat și au zis că nu mai au ce să-i facă, sărăcuța, nu mai era de dus la spital. Mai avusese odată, acum i-a fost fatal. Și imunitatea unui om care stă în casă nu mai e aceeași. Ea din ianuarie a stat mai mult în camera ei, pentru că nu se mai putea deplasa, obosea foarte repede. De atunci nu mi-a mai ars de nimic”, a adăugat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: asia express Elena Gheorghe participare survivor
Consumul de apă, un gest atât...