Elena Merișoreanu, adevărul despre intervențiile de înfrumusețare. ”Apelez la estetician. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu cochetă” EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Elena Merișoreanu a spus adevărul despre operațiile estetice la care a apelat de-a lungul timpului, în exclusivitate pentru Spectacola.

Elena Merișoreanu este una dintre interpretele de muzică populară care își păstrează aceeași imagine de ani de zile, semn că timpul nu și-a făcut prea mult prezența asupra înfățisării sale. Chiar dacă are vârsta de 74 de ani, artista are un astect fizic de invidiat, iar ridurile par să fie de domeniul trecutului. În exclusivitate pentru Spectacola, cântăreața ne-a dezvăluit faptul că nu este vorba de niciun ritual de înfrumusețare la mijloc, pe care să-l urmeze zilnic, însă a recunoscut și faptul că trece periodic prin cabinetul medicului estetician, care să o ajute să-și mențină cât mai mult timp tinerețea.

”Nu am regrete și nu am complexe din niciun punct de vedere. Îmi place să mă duc să mă îngrijesc, pentru aspectul meu fizic. Nu mi-aș face operații pentru nimic în lume, dar de ce să nu recunosc, apelez la estetician să îmi mai facă un acid pe la gură, barbă, pe unde consider. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu cochetă, să fiu îmbrăcată frumos, să fiu admirată de cei din casă, în primul rând, s-au obișnuit cu mine așa. Nepotul meu îmi zice: ”Mamaie, te rog frumos să te îngrijești, să te machiezi, nu mă simt bine, intru în depresie când te văd nearanjată”, așa e și cu publicul, trebuie să fim mereu cum ne știe el, să fim optimiști, să le dăm energie, de aia ieșim pe scenă, oamenii nu vin să ne asculte necazurile noastre, să le dăm energie pozitivă.”, a mai spus ea.

Cum reușește Elena Merișoreanu să se mențină în formă la 74 de ani

”Munca ne ține. Am avut un weekend atât de aglomerat că am zis ”Doamne, dacă trec de weekendul ăsta nu mai mor niciodată”. A fost foarte greu, cu spectacole, cu evenimente. E o obișnuință, eu am fost salariată atâția ani la Rapsodia Română, acolo ne-a impus o corectitudine. Nu-mi pare rău de nicio zi care a trecut, pentru că am avut o viață atât de frumoasă și dacă m-a iubit publicul am rezistat și rezist și acum. Soțul meu îmi spune să mai stau acasă, să mă uit în buletin la câți ani am, să nu mai plimb atât. Dar mă solicită lumea, atât în țară, cât și în străinătate, dar le selectez, nu mă mai duc cum mă ducea odată.”, a spus Elena Merișoreanu în exclusivitate pentru Spectacola.

Elena Merișoreanu dă de pământ cu artiștii care se plâng de pensiile prea mici: ”E o rușine. S-au câștigat saci de bani. Cântăm o oră și primim 1000 și ceva” EXCLUSIV

Când plănuiește Elena Merișoreanu să se opereze la picior

Faptul că îndrăgita artistă are probleme de sănătate nu mai este un lucru nou, ce nu se știa însă este când va avea loc operația la picior a Elenei Merișoreanu. În acest sens, aceasta ne-a dezvăluit că procedura va fi mai curând decât ne așteptam.

”Eu am evenimente până se lasă secul de Crăciun, dar vreau să mă operez la picior și cu ocazia asta stau și eu puțin. Trebuia de mult timp să mă operez, dar acum chiar sunt hotărâtă, pentru că chiar nu mai am cartilagiu deloc la picior și cred că în maxim 10 zile mă voi opera. Este o operație ușoară, avem medici atât de buni, nu are rost să mergem în străinătate. Eu am fost la San Diego și acolo am întâlnit un medic de la Cluj și mi-a spus: ”Ești româncă? Păi ce cauți aici, măi fată, când la noi în țară.. du-te acolo că e cel mai mare ortoped.” Așa că mă duc la dânsul, mă operează și mă mai relaxez și eu, eu nu duc lipsă de nimic la ora actuală.”, a mai spus Elena Merișoreanu pentru Spectacola.

În ceea ce privește recuperarea, Elena Merișoreanu va trebui să stea acasă o perioadă mai lungă de timp.

”Recuperarea de 3 luni de zile. Am evenimente luate, dar o să le anulez, e mai importantă sănătatea decât banii.”, ne-a mărturisit artista.

Artista se pregătește să lanseze un CD

”Acum lucrez la un CD, lucrez la el cam de doi ani de zile și cu ajutorul lui Dumnezeu sper ca în toamnă să îl lansez. Eu îmi fac textele, îmi aleg melodiile, mi le plătesc, așa că am de lucru Slavă Domnului.”, a încheiat artista. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Elena Merișoreanu  operatii estetice  probleme de sanatate 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel