Elena Merișoreanu, jignită de un cântăreț celebru. Reacția artistei: „Sunt obraznici”
Data publicării:
Elena Merișoreanu a dezvăluit că a fost ținta unor răutăți, chiar din partea unui coleg de breaslă.

Elena Merișoreanu a povestit un episod nefericit, în care a ajuns să fie jignită, chiar de către un alt cântăreț. 

Artista se afla la un eveniment la care trebuia să cânte alături de alte intreprete de muzică populară precum Ștefania Rareș, Maria Cârneci sau Elisabeta Turcu Preda, când organizatorul spectacolului le-a transmis că un alt cântăreț, din noua generație, i-a sugerat să nu mai invite persoane în vârstă la eveniment, numindu-le pe cântărețe ”babe”.


”Un cântăreț tânăr a zis, eram eu, Ștefania Rareș, Maria Cârneci și Elisabeta Turcu și a zis <>, să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi. Eu îi respect, iubesc atât de mult tinerii, mă duc în emisiuni și nu cânt eu, îi prezint pe ei, îi las să cânte, dar unii sunt obraznici, să știți”, ne-a spus Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Spynews.ro.

 

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elena Merișoreanu

Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Elena Merișoreanu a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

 

SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Elena Merișoreanu: Cel mai mare vis al meu de când mă știu a fost să cânt. Mi-a plăcut să cânt de mică, am urcat pe scenă la 3, 4 ani, deși pe vremea aceea nu aveam lumină electrică, dar la cămin la noi se întâlnea lumea în zi de sărbătoare. Deci visul meu din copilărie a fost să slujesc cântecul popular.

 

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Elena Merișoreanu: Câte am făcut... dar vă spun una pentru care chiar am luat bătaie. Aveam un păr foarte lung, iar părinții mei erau plecați la fân, era vară, iar mie îmi era cald, era părul încâlcit, m-am uitat în oglindă și m-am gândit să-mi tai părul și am început să-l tund cu foarfeca. După, am băgat părul într-o ladă cu ceapă, am pus un batic în cap și m-am dus pe deal, la părinții mei. Când m-a văzut, mama m-a întrebat de ce stau u baticul în cap pe căldura asta. I-am spus că mă doare capul, eu încercasem să-mi pun părul înapoi, dar nu se mai putea. Când mi-a luat mama baticul din cap era să leșine. Am luat bătaie atunci.

 

SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Elena Merișoreanu: Trecutul nu are viitor, iar vârsta e doar o cifră. Dacă ar fi să mă întorc în timp, m-aș întoarce acasă, să stau cu părinții mei, să fie în viață. Eu am plecat foarte de mică acasă, la 16 ani, și nu m-am bucurat întru totul de părinții mei.

 

SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Elena Merișoreanu: Este de Dumnezeu, de nimeni altcineva.

 

SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Elena Merișoreanu: Aș pune toate cântecele tradiționale în această coloană sonoră. 

 


SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Elena Merișoreanu: Când am venit la Ansamblu aveam părul foarte mare, iar fetele de la balet îmi spuneau că sunt țărancă, să-mi tai părul. În final, l-am tăiat și după îmi puneam cozi, ca o meșă. Și eram în Maroc, la Casablanca, un spectacol de mare gală. Eu pe scenă, punându-mi coada și fiind spălată pe cap, în timp ce cântam, mi-a căzut coada pe scenă. M-am uitat puțin, a venit Maestrul Ionel Hudișteanu și mi-a zis să stau liniștită. Atunci, prezentatorul a venit și a spus publicului că am cântat cu cântec care trece de la momentul de fată, la cel de măritată, și atunci fetele își taie părul, când se mărită. Atât de tare a aplaudat lumea, ei nu înțelegeau. A fost un moment  în care am simțit că paralizez pe scenă.

Vezi aici continuarea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artist  Elena Merișoreanu  muzica  scandal 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel