Elena Merișoreanu, primele declarații după ce a fost operată de urgență: „Putea să plesnească fierea în mine”
Data publicării:
Elena Merișoreanu a trecut prin momente de groază după ce medicii i-au spus că trebuie să se opereze de urgență. 

Elena Merișoreanu a ajuns de urgență pe masa de operație după ce în urma unei vizite la medic a depistat că are foarte multe pietre la fiere. Vedeta ar fi putut plăti cu viața, dacă nu ar fi descoperit la timp. Acum a fost externată și se recuperează ușor. Interpreta de muzică populară ține un regim și este recunoscătoare că a scăpat cu viață. 


„Fără medici am fi terminați. M-au operat vineri și sâmbătă mi-au dat drumul acasă. Mă duc peste 7 zile să îmi scoată copcile, firele, ce o fi pus acolo. Sunt bine, că era fierea plină de pietre. Acum mă simt bine, numai că eram balonată. Cum mâncam ceva, vomitam, eram foarte balonată și eu credeam că am probleme cu stomacul. De fapt, stomacul mă durea din cauza fierii, că era plină. Dacă nu mă operam, o mierleam repede, că era full. Mai era un pic și pocnea”, a spus Elena Merișoreanu la Antena Stars.


Elena Merișoreanu credea că are probleme cu stomacul, deoarece avea stări de greață și se simțea mereu balonată. În urma unei endoscopii, medicii i-au dat vestea cea tristă. Era nevoie urgentă să ajungă pe masa de operație. 


„M-am dus la doctor la endoscopie, că am zis că mă doare stomacul. Am făcut ecografia și mi-a zis „draga mea, dacă din clipa asta nu te duci să te operezi, plesnește, că e plină cu pietre”. A zid „doamnă, dimineață la 06:30 vă iau la operație. S-ar putea chiar la noapte să vă iau. M-a operat la prima oră și când mi-a arătat, mi-a zis: „Aveți pietre pentru o fundație aici”. Le am acasă, le păstrez, sunt prețioase”, a adăugat ea.


Chiar dacă înainte de a se opera de fiere, aceasta avea nevoie și de o intervenție chirurgicală la nivelul piciorului, Elena Merișoreanu spune că va mai aștepta o perioadă pentru a se recupera complet. 


„Umblu pe aici prin curte, fac treabă prin bucătărie, trebuie să țin un pic de regim. Nu am voie prăjit, nu am voie mâncăruri grase, 7 zile, până îmi scoate firele. Cu piciorul aștept, că nu e chiar așa urgență, dar mă voi opera. Cu celălalt picior care e operat sunt chiar foarte bine. Bine că au depistat ce am, că putea să plesnească fierea în mine. O mierleam repede. Joi am fost internată, la prânz. Vineri dimineață m-a dus la operație și sâmbătă pe la 10:30 mi-au dat drumul acasă. Nu am avut febră. Mi-a făcut laparoscopic. M-a anesteziat general, dar m-am trezit repede”, a explicat artista.

 

Citește și: Elena Merișoreanu și Saveta Bogdan au făcut pace. Cele două interprete de muzică populară s-au împăcat: „Am picat la mijloc că proasta”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Elena Merișoreanu  operație  starea de sanatate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel