Elena Merișoreanu, rețeta inedită de murături, pe care o prepară în fiecare toamnă. Care este ingredientul secret al artistei: „Așa îți ții bărbatul pe lângă casă”
Data publicării:
Elena Merișoreanu a dezvăluit cea mai delicioasă rețetă pentru murături.

Pe lângă costumul popular, Elena Merișoreanu recunoaște că îi place să poarte șo șorțul de bucătărie. Artista se declară o gospodină desăvârșită, iar atunci când are timp, nu evită să intre în bucătărie și să pregătească cele mai delicioase preparate. 

Elena Merișoreanu, rețeta inedită de murături, pe care o prepară în fiecare toamnă

Îndrăgita interpretă de muzică populară își pregătește cămara pentru iarnă, astfel că s-a apucat deja să pună murăturile la borcan. Elena Merișoreanu a dezvăluit rețeta pentru cei mai buni castraveți murați. Pentru început, artista spală foarte bine castraveții, după care îi pune în borcan cu frunze de cireș sau vișin, frunze de mărar, morcov și țelină. Aceasta recunoaște că nu pune oțet, deoarece nu face bine la stomac. În schimb, ingredientul secret constă într-o linguriță de miere sau zahăr. 

„Sunt o gospodină bună, se vede și după îmbrăcăminte. Așa îți ții bărbatul pe lângă casă! Eu pun castraveții, bine spălați înainte, doar cu sare și cu apă. În borcan mai adaug frunze de cireș sau de vișin, frunze de mărar, morcov, țelină, ce se mai pune în rețeta clasică.

Precizez însă că nu fac castraveții cu oțet, doar la gogoșari pun un pic, pentru că oțelul nu face bine la stomac. Ca să dați un gust aparte conservelor pentru iarnă, adăugați și o linguriță de miere sau de zahăr, atât la castraveți, cât și la gogoșari, ies delicioși! Se pune cam o lingură de miere, la o cantitate de 5 litri”, a mărturisit Elena Merișoreanu, pentru playtech.ro. 

Elena Merișoreanu, sfat pentru femei: „Să fim grase sau prea slabe și să ne bată vântul!”

Elena Merișoreanu a ținut să le dea și un sfat femeilor. Mai exact, îndrăgita interpretă de muzică populară consideră că toate femeile trebuie să aibă grijă de ele, indiferent de cât de ocupate sunt. Artista recunoaște că ea își dedică timpul necesar pentru a se îngriji. Elena Merișoreanu recunoaște că nu lasă niciodată să se vadă firele albe și își vopsește părul periodic. 

„Femeile trebuie să fie un pic mai îngrijite, chiar dacă locuiesc la țară și nu prea mai e timp, căci muncesc de dimineață până seara, în ogradă. Totuși, mici lucruri putem face pentru noi, să arătăm mai bine, nu să fim grase sau prea slabe și să ne bată vântul!

Eu îmi vopsesc mereu părul, nepoții mă și avertizează dacă apar fire albe, mă pun să mă aranjez, s-au obișnuit cu mine să mă îngrijesc și când stau în casă.

Lumea e acum însă tare amărâtă, trăim vremuri grele, nu prea îi mai arde nimănui și cum arată, ne gândim că ne bate războiul la ușă. Încep să cadă și pe la noi drone cu bombe, săracii oameni! Ne fac pilaf, până vin ăia, de peste baltă, să ne salveze!”, a mai spus artista, pentru aceeași sursă menționată mai sus. 

Citește și: Ce spune Elena Merișoreanu despre averea Anamariei Prodan. Artista a vorbit și despre divorțul de Laurențiu Reghecampf: „Mă rog pentru ea și sper să își revină”

Elena Merișoreanu, dezvăluiri despre Maria Ciobanu, stabilită în America: “Are ce îi trebuie acolo! Are o pensie frumoasă!”

Elena Merișoreanu, dezvăluiri neștiute despre relația cu soțul său. Artista recunoaște că a fost înșelată: “Am plecat și eu vreo 6 luni de acasă”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Elena Merișoreanu  murături  rețetă 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel