Elena Udrea, mesaj emoționant din închisoare, de ziua lui Adrian Alexandrov: „Știu că nu este deloc ușor să crești de unul singur o fetiță atât de mică”
Data actualizării:
Data publicării:
Elena Udrea a transmis un mesaj emoționant de ziua partenerului său, Adrian Alexandrov.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Astfel, Elena Udrea nu poate să fie lângă cei dragi, în momentele frumoase. C de exemplu, astăzi, partenerul Elenei Udrea își sărbătorește ziua de naștere, iar cu această ocazie, fostul ministru al Transporturilor a transmis un mesaj emoționant, din spatele gratiilor. 

Elena Udrea, emsaj emoționant din închisoare, de ziua lui Adrian Alexandrov

Elena Udrea a ținut să îi transmită partenerului său toate gândurile bune, chiar dacă nu poate să fie fizoc alături de el, în această zi specială. Fostul ministru al Transporturilor i-a mulțumit lui Adrian Alexandrov pentru faptul că i-a fost alături necondiționat, chiar și în cele mai grele momente. Totodată, aceasta este conștientă de faptul că partenerului său îi este greu să aibă grijă singur de fiica lor. 

„Astăzi de ziua ta, toate gândurile mele se îndreaptă către tine. Într-o lume lipsită de repere morale, tu dovedești o tărie de caracter pe care puțini o mai au, și in ciuda tuturor problemelor prin care am trecut în toți acești ani, nu te-ai speriat și ai ales să rămâi alături de mine, încrezător, vertical, ca un barbat care știe ce are de facut! Nu m-ai lasat niciodată să mă simt singură și ai fost mereu lângă mine să mă ajuți, să merg mai departe, reușind în același timp să fii și iubit, partener, prieten, dar și mamă și tata pentru fetița noastră în lipsa mea. Stiu ca nu este deloc usor sa cresti de unul singur o fetita atât de mică, și pentru asta îți mulțumesc! Esti un tătic dedicat, responsabil, iar faptul ca te avem în viața noastră, este un dar neprețuit! La Multi Ani”, este mesajul postat de Elena Udrea, pe rețelele de socializare. 

Carmen Harra, previziuni pentru Elena Udrea

Celebra clarvăzătoare susține că, în ciuda încercărilor Elenei Udrea de a-și arăta nevinovăția, aceasta nu va scăpa de închisoare prea curând, din Penitenciarul de femei Târgșor. 

„Pe Elena Udrea nu o avantajează perioada. Este în anul personal 7 și intră în anul personal 8, la sfârșitul lui 2024. Poate atunci să se întâmple ceva, dar nu văd că o va scoate cineva de acolo. Și dacă o va scoate, va intra înapoi. Lecțiile ei karmice nu s-au încheiat, deocamdată, mai are de plătit încă cel puțin doi ani, după calculele mele numerologice”, a declarat Carmen Harra, în exclusivitate pentru playtech.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel