„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Adrian Alexandrov a postat, pe rețelele de socializare, mesajul iubitei sale, care se află în arest în Bulgaria. Acesta a vizitat-o ieri.
După vizită mea de ieri în Bulgaria, Elena dorește să vă transmită gândurile ei:
“Va mulțumesc tuturor celor care ați înțeles că sunt arestată ilegal, cu încălcarea Constituției României și a Deciziei CJUE, deopotrivă! Va mulțumesc tuturor celor care mă susțineți direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimați în mod public. Este nu doar cauza mea, ci și cauza apărării Constituției.
Implicarea voastră îmi da putere să trec peste acest greu moment și îmi da speranța că nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusă, vor lua sfârșit în curând.
Le mulțumesc tuturor celor care se roagă pentru mine și fetița mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mama pt a două oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine, și care acum înțelege că mama ei nu mai este acasă, deși i-am promis că vom fi de Paște împreună!
Va întorc gândurile bune și mă rog la rândul meu, ca nicio mama să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, se arată în mesajul postat de Adrian Alexandrov, pe Facebook.
Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă. Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunțarea deciziei și a fost oprită de autoritățile bulgare la granița cu Grecia.
Elena Udrea poate fi extrădată în România, a decis, marți, o instanță din Sofia, potrivit Antena 3. Instanța a acceptat cererea autorităților române, care au cerut ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Decizia nu este definitivă și ea poate fi atacată de Elena Udrea cu apel în cinci zile.
Dacă va fi adusă în România, și-ar putea ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Tîrgșor. Amintim că Elena Udrea a părăsit teritoriul României înainte de a fi declarată sentința de șase ani cu executare în dosarul "Gala Bute, potrivit DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adrian alexandrov arest bulgaria condamnata elena udrea gala bute
Consumul de apă, un gest atât...