Elena Udrea, revoltată după ce fiica ei a vizitat-o în penitenciar: ”Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta?”
Data publicării:
Elena Udrea a făcut o postare pe rețelele de socializare, după ce fiica ei a vizitat-o în penitenciar.

Elena Udrea a făcut o postare pe rețelele de socializare, după ce a fost vizitată de fiica ei în penitenciarul în care se află acum. Aceasta este extrem de revoltată pentru faptul că i s-a permis să-și vadă copilul după patru luni de demersuri grele, dar și pentru condițiile speciale în care s-a realizat această întâlnire. Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare, în dosarul Gala Bute. 

„Pentru ca tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, și chiar in timp real, ca am fost vizitată de fetița mea, vă confirm că după aproape 4 luni și un demers anevoios mi-am văzut în sfârșit copilul! Aș fi dorit ca Eva să fie ferita de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-și de mânuțe cei doi copilași să își viziteze mama, acum 6 ani. Dar, dacă tot au fost știri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetița mea, o să aduc în discuții o știre absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să își vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit “dispozitiv de protecție”, fără să poată atinge, fără să îi poată sta în brațe, fără să poată simți iubirea mamei, care îi lipsește atât de mult. Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regula, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are același regim de primire a vizitelor ca un criminal în serie condamnat pe viața.”, a scris Elena Udrea pe Facebook. 

„Lăsați copiii sa își poată întâlni mamele”

Mai mult, aceasta susține că cei mici, care sunt puși în fața acestei situații grele, vor fi extrem de afectați pe viitor, când, în cel mai rău caz, vor deveni și ei infractori. Elena Udrea a fost, în urma acestei situații, extrem de afectată din cauza faptului că nu și-a putut strânge în brațe fiica, pe care oricum nu o mai văzuse de foarte mult timp.

„Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei??? S-au creat momente dramatice, când copii au început sa urle și să lovească cu pumnii și picioarele geamul care îi împiedică să ajungă la mamele lor. Dacă tot există o cameră special amenajată pentru astfel de întâlniri “mama și copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără sa fie nevoie de nenumărate avize, aprobări și semnături ajungând până la cea a directorului penitenciarului? Sunt studii recente din SUA, care arată că, copiii ale căror mame sunt arestate rămân cu traume pentru tot restul vieții și, mult mai probabil decât in cazul celorlalți copii, devin ei însuși infractori. Deci, la ce și cui folosește aceasta lege inumana, ilogică, barbara chiar? Lăsați copiii sa își poată întâlni mamele, să aibă parte, măcar în cele câteva ore pe luna în care sunt permise vizitele, de îmbrățișarea lor, sa poată sta in brațele lor sa simtă iubirea și alinarea pe care brațele și săruturile unei mame le aduce.”, a mai spus ea.

Ce alte probleme a mai întâmpinat Elena Udrea în penitenciar

Elena Udrea a încheiat postarea printr-o altă neregulă care se întâmplă în penitenciarele din țara noastră. Aceasta este extrem de revoltată pe modul în care s-a decis distribuirea pachetelor cu mâncare, venite de acasă.

„Dacă tot sunt obligată sa mai stau in penitenciar, unde am ajuns printr-un abuz terifiant al unor judecători ai ICCJ, măcar să încep să fac ceva bun pentru cei de aici, condamnate sau angajați ANP, ba chiar pentru societate, având în vedere că ce se întâmpla într-un penitenciar afectează direct și indirect și societatea. După ce v-am expus aceasta prevedere legală care obligă copiii mici să își vadă mamele condamnate, chiar și pentru un furt din magazine ori un abuz în serviciu, printr-un geam de “protecție”??? fara să le poată atinge și fără să le poată simți iubirea mamei stând în brațele ei, revin cu o alta inepție legislativă, referitoare la pachetele pe care deținuții le pot primi.

Legea spune că se poate primi un singur pachet cu alimente, o dată pe lună, compus din 10 kg mâncare plus 6 kg de fructe și legume. Cum poți păstra mâncarea 30 de zile??? Mai ales că acum, la 30 de grade afară, mâncarea nu rezistă de pe o zi pe alta, având în vedere că nu există frigidere aici, sau chiar și iarna este imposibil să păstrezi mâncarea și mai ales fructele și legumele pentru o lună întreaga. Și care este logica acestei reguli??? Cât timp există dreptul la a primi 3-5 vizite pe lună, de ce nu se poate împarți cantitatea de mâncare pentru a fi primită în tranșe la fiecare vizită???”, a continuat Elena Udrea, vizibil revoltată de toate lucrurile prin care trece.

Citește și: George Tănase, adevărul despre prietenia cu Bursucu: ”Avem o chimie aparte”. Ce spune actorul despre Viviana Sposub / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copil  elena udrea  penitenciar  vizita 



Sursa foto: Liviu Guta, instagram

Sora lui Liviu Guță a pus capăt speculațiilor. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu artistul: „A pierdut tot ce construise. El nu a dispărut”

Sursă foto: Instagram/ Emilia Ghinescu

Ce relație are Emilia Ghinescu cu tatăl fiicei sale, Sebastian Albăstroiu: „Îl uram, până și prezența lui și vocea mă deranjau”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Captură video: YouTube/AntenaStars

„Viața asta de televiziune te mănâncă de viu”. Teo Trandafir, reacție neașteptată după ce Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars / Video

Sursa foto: freepik.com

Cele mai norocoase 3 zodii în săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Vezi dacă te afli printre ele

Captură video: YouTube/AntenaStars

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în direct la TV! Vedeta a spus motivul din spatele deciziei radicale și cine îi va lua locul la emisiunea „Mireasa - Capriciile Iubirii”

Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Zodiile care trebuie să fie atente la bani

Ana-Maria Ticea. Captură video: YouTube/WOWnews

Horoscop 13 - 19 ianuarie 2025, cu Ana-Maria Ticea. Previziuni pentru toate zodiile

Sursa foto: Gabriela Cristea, Instagram

Gabriela Cristea a răbufnit după ce s-a spus că se retrage din televiziune! Care sunt condițiile pentru a se întoarce pe micul ecran: „Trăiam în fiecare seară un coșmar”

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Previziuni astrale pentru 2025 de la celebrul astrolog Minerva. Află ce le așteaptă pe zodii în noul an

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Celebrul astrolog Minerva a dezvăluit zodia care și-ar putea face dușmani în anul 2025: „Vor acționa atunci când se așteaptă mai puțin”

Sursă foto: Captură foto „Fresh by Unica”

„Îmi iubesc viața”. Cum își petrece timpul Gabriela Cristea de când și-a dat demisia de la Antena Stars: „Asta facem după-amiezile” / Foto

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Horoscop 13-19 ianuarie 2025, cu Daniela Simulescu. Previziuni pentru toate zodiile




pixel