Mădălin Ionescu a dezvăluit motivul pentru care a lipsit de la emisiunea pe care o prezintă: „Îmi fac niște investigații”
Vedeta nominalizată la Oscar și-a anunțat fanii printr-o postare pe Instagram: „Vreau să vă împărtăşesc că sunt trans, pronumele mele sunt el/ei şi numele meu este Elliot”.
„Mă simt norocos să scriu asta. Să fiu aici. Ajungând în acest loc în viaţa mea, simt recunoştinţă copleşitoare pentru oamenii incredibili care m-au sprijinit în această călătorie”, a mărturisit Elliot Page.
Vezi această postare pe Instagram
Actorul de origine canadiană și-a câștigat succesul la scară largă, în anul 2007, când a interpretat rolul unei adolescente însărcinată, în celebrul film „Juno”. Performanțele sale i-au adus nominalizări la Premiile Oscar, Globurile de Aur și Premiile BAFTA.
Printre filmele importante în care a mai jucat Elliot Page, se numără „Inception” și seria „X-Men”, recent și în serialul Netflix, „The Umbrella Academy”.
Actorul, în vârstă de 33 de ani, a declarat public că este gay în anul 2014: „M-am săturat să mă ascund și m-am săturat să mint prin omisiune.”
Elliot Page este căsătorit cu coregrafa Emma Portner și este un susținător înrăit al comunității LGBT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: International
Tagurile articolului: actor Elliot Page lgbt oscar transgender
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...