„Iartă-mă. Deși e prea târziu”. Mihai Bendeac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță. Cei doi nu își mai vorbeau de câțiva ani
"Am contractat COVID-19, aşa că trebuie să-mi reprogramez concertele din Dallas", prevăzute pentru marţi şi miercuri, a scris pe reţeaua de socializare cântăreţul britanic în vârstă de 74 de ani.
"Din fericire, sunt complet vaccinat şi am făcut booster-ul, iar simptomele mele sunt uşoare, aşa că sunt încrezător că voi putea susţine concertul de sâmbătă din North Little Rock, Arkansas", a adăugat Sir Elton John.
"Întotdeauna este o mare dezamăgire să amâni concerte (...), dar vreau ca eu şi echipa mea să fim în siguranţă", a explicat el.
Cele două concerte din Dallas vor fi reprogramate, iar posesorii de bilete vor fi contactaţi cât mai curând posibil, a precizat interpretul piesei "Candle in the Wind".
Superstarul şi-a început turneul de adio "Farewell Yellow Brick Road" în 2018, planificând peste 300 de date de concerte pe parcursul a trei ani în întreaga lume, înainte ca acesta să fie întrerupt de pandemia de coronavirus.
În septembrie 2021, el a lansat "The Lockdown Sessions", un nou album alcătuit în întregime din colaborări cu artişti tineri.
De asemenea, cântăreţul şi-a amânat cu trei luni turneul îm octombrie 2021 din cauza unei operaţii la şold. El a revenit pe scenă în ianuarie.
Autor al unor hituri precum "I'm Still Standing", "Your Song" sau "Crocodile Rock", Elton John a vândut peste 300 de milioane de discuri în întreaga lume, a susţinut peste 3.500 de concerte şi a avut parte chiar de un film consacrat vieţii sale, "Rocketman", în 2019, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: concerte coronavirus covid elton john
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...