Oana Roman, mărturisiri emoționante despre fiica sa. Vedeta consideră că cea mică are probleme de sănătate din cauza suferinței prin care trece
Emilia Ghinescu se numără printre cele mai apreciate interprete de muzică populară. Artista este într-o relație de mai bine de 12 ani, iar de-a lungul timpului a vorbit și de căsătorie. Acum, Emilia Ghinescu a luat o decizie radicală.
Artista recunoaște că este în relația potrivită, dar cu toate astea nu mai vrea să ajungă în fața altarului. Emilia Ghinescu a mai fost căsătorită în trecut, motiv pentru care nu se mai grăbește să facă acest pas.
''Omul stă lângă tine dacă își dorește să stea lângă tine, nu poate să fie constrâns de absolut nimic. Nu poți obliga o persoană și nu pot ține lângă tine o persoană cu forța. Este clar că noi femeile ne dorim stabilitate, o relație închegată și eu o relație definită și completată prin acest act, prin această hârtie în fața Stării Civile și în fața preotului.
Bărbații se cam feresc de lucrul acesta. Acum, la vârsta asta sincer, nu m-aș mai căsători. Adică, consider că dacă am stat 12 ani așa, nu știu ce argumente aș avea de acum încolo. Îmi este destul de bine așa cum este, nu am nicio problemă.
Omul care este lângă mine, dacă vrea să stea lângă mine stă, dacă nu, este liber să plece. Am citit de curând o carte și scria foarte frumos: “Ușa inimii mele este deschisă să intre, este deschisă să pleci. Un singur lucru te rog să nu stai în ușa”.'', a declarat Emilia Ghinescu, în exclusivitate la Antena Stars.
Artista, în vârstă de 45 de ani, se mândrește cu felul în care arată și este fericită că a reușit să ajungă la greutatea ideală. Emilia Ghinescu a ajuns să cântărească de la 58 de kilograme, la 45. Artista și-a schimbat regimul alimentar și merge des în sala de sport.
''Cred că orice femeie trebuie să aibă grijă de ea, iar eu după vârsta de 40 de ani, am început să mai multă grijă de mine. Dacă până în 40 de ani m-a ajutat tinerețea, m-au ajutat ani, acum lucrurile astea nu mai sunt valabile și trebuie să compensez oarecum.
Așa că fac foarte mult spor, mănânc în general ceea ce trebuie. Asta nu înseamnă că nu mai scap și eu și nu fac anumite pofte, dar sunt foarte atentă la ce mănânc. Dacă mănânc ceva dulce, mănânc în cantitate foarte mică și sportul m-a ajutat foarte mult.'', a mai declarat Emilia Ghinescu, în exclusivitate la Antena Stars.
După ce a primit mai multe mesaje pe rețelele de socializare în care i se spunea că s-a schimbat foarte mult, artista a ținut să precizeze că acest lucru este doar din cauza imaginilor care pot părea diferit. Emilia Ginescu a recunoscut că a apelat la anumite proceduri pentru a scăpa de riduri.
„Pe Facebook, unii mi-au spus că mi-am schimbat corpul, alții că mi-am schimbat capul. Cei ce m-au văzut în realitate și-au dat seama că nu sunt chiar atât de schimbată, sunt un om absolut normal. Ca orice artist care se respectă și cărui îi place ca atunci când iese în fața oamenilor să fie impecabil și eu am recurs la ceea ce ne oferă medicina modernă, Ca să nu-mi apară riduri am făcut anumite injecții ...”, a dezvăluit Emilia Ghinescu, la Antena Stars, în urmă cu ceva timp.
Artista a ținut să dezvăluie care sunt procedurile la care a apelat. Totodată, Emilia Ghinescu a precizat că nu o interesează ce spune lumea, important este ca ea să se simtă bine în pielea ei.
„Sunt bărbați care fac lucrul acesta. Soțul meu merge la sală, merge la solar, face aparate pentru modelare corporală. Nu văd de ce eu ca femeie nu aș face lucrurile acestea. (...) De 2 ani nu mi-am mai făcut acid hialuronic la buze și nu știu dacă o să-mi mai fac, dar botox da, pentru că e o prevenție a ridurilor și nu vreau să-mi apară ridurile. În cazul în care voi avea nevoie vreodată de orice altceva care să îmbunătățească fizionomia și să mă facă să mă simt confortabil cu mine când mă uit în oglindă, fără niciun fel de problemă voi apela la ele. Nu mă interesează ce spune lumea”, a explicat artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casatorie emilia ghinescu
Daniela Simulescu, astrolog DC...