Emily Burghelea nu poartă lenjerie intimă: „Îmi place mai mult senzația de natural”
Data publicării:
Emily Burghelea a scos la iveală un detaliu știut de foarte puțină lume.

Emily Burghelea este una dintre cele mai noi prezențe ce a pătruns din mediul online în televiziune, prezentând pentru o perioadă de timp emisiunea „Vorbește lumea”. Vedeta s-a făcut imediat plăcută de publicul larg, prin pozitivitatea de care dă întotdeauna dovadă, zâmbetul fiind nelipsit de pe fața vedetei. Într-un interviu pentru emisiunea la cârma căreia a fost timp de un sezon, Emily Burghelea a făcut declarații savuroase. Aceasta a fost întrebată despre preferințele ei în materie de lenjerie intimă, iar răspunsul său a uimit pe toată lumea. 

„Prefer să fie drăguță, dar nu o prea port de obicei (n.r. lenjeria intimă), pentru că îmi place mai mult senzația de  natural. Încearcă, să vezi ce tare e. Dacă încerci o dată, nu mai poți după, vrei numai așa.”, a declarat Emily Burghelea, în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de pe Pro TV.

 

Emily Burghelea, la un pas să rămână blocată în Dubai

Emily Burghelea a trecut printr-o situație de criză recent, când a fost la un pas să rămână blocată în Dubai. Blondina se afla într-o vacanță de vis cu familia sa, când, la întoarcerea în țară, cei din aeroport i-au spus faptul că avizul medical pe care îl deținea din România, conform căruia are voi să zboare potrivit termenului de naștere, expirase. De aici, a pornit o întreagă aventură contra timp, prin care influencerița a trebuit să obțină un nou aviz, până când avionul urma să decoleze. 

„Am fost la un pas să rămânem blocați în Dubai, dar după un drum lung, plin de peripeții, am reușit să ajungem cu bine acasă, unde este cel mai bine! Nu am fi reușit să ne bucurăm de un final fericit dacă nu am fi fost extrem de uniți, în tot haosul creat am încercat să ne păstrăm calmul, nu ne-am pierdut răbdarea și cel mai important nu ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu! 

Am acționat rațional și rapid, mai rapid decât s-ar fi așteptat oricine! Am simțit că timpul se dilată pentru mine, am simțit că toți îngerii păzitori dau din aripi și zboară în jurul meu, îmi deschid ușile și mă ajută să ajung în timp util la locul potrivit ca să iau avizul… În timp ce eu alergam între spitale Andrei vorbea cu toți oamenii din aeroport, le arăta avizul din România, încerca să le explice că numărul de săptămâni nu a fost niciodată exact și poate fi cuprins între 31 și 36 cât spuneau ei că am…”, a scris Emily Burghelea pe Instagram.

VEZI și: Emily Burghelea a anunțat sexul bebelușului. Modul inedit în care a dat vestea cea mare/ VIDEO

 

Vedeta va deveni din nou mamă, la finalul lunii ianuarie

În final, aceasta a reușit să obțină acel aviz și cei trei au ajuns cu bine acasă. Partea cea mai bună, spune Emily, este că acum știe sigur când va deveni mamă pentru a doua oară. 

„Înainte să ajung la medic, înainte să am un răspuns concret din partea unui doctor din Dubai cu privire la numărul de săptămâni, ei m-au banat pentru toate liniile aeriene, nu doar că nu aș fi putut să zbor cu zborul pentru care aveam rezervare, nu aș mai fi putut să zbor deloc din Dubai spre casă, cu nicio companie aeriană dacă nu aș fi venit cu hârtia pe care scria negru pe alb că bebe are mai puțin de 34 de săptămâni!

Măcar acum știu când o să nasc! Conform medicilor din Dubai, pe 31 ianuarie! Am ajuns cu bine și asta este tot ce contează! Bine măcar că nu am născut în aeroport, de la emoții! Aveam toate șansele!”, a continuat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dubai  Emily Burghelea  lenjerie intima  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel