„Într-o dimineață de duminică am intrat cu pași mici în curtea Mănăstirii Diaconești (jud. Bacău). 
Era a doua oară când ajungeam acolo. Am avut același sentiment ca prima oră că am pătruns într-un cuib de îngeri nevăzuți, dar care-și faceau simțită prezența printr-o energie inefabilă. Mănăstirea e ascunsă sub o aripă de pădure, într-un pustiu, prielnic practicării isihiei.

Înainte de a intra în biserică m-am așezat pe o bancă, să-mi reglez bătăile inimii cu energia acestui loc sfânt în care mă aflam. Am admirat simplitatea și smerenia arhitecturală a mănăstirii, am ascultat glasul păsărelelor și m-am îmbăt de aroma proaspătă a naturii, dintr-o minunată dimineață de iunie. Cred că în Rai este  IUNIE VEȘNIC. 
Mi-a luat câteva minute ca să intru în acel duh de pace.  Și era atâta pace în mănăstire, încât îmi venea să mă descalț, ca să nu tulbur rugăciunea maicilor. 

Aș fi putut rămâne în starea asta zile întregi fără să fiu nevoit să scot vreun cuvât ...  Sunt recunoscător lui Dumnezeu că nu mă sperie liniștea și singurătatea. Știu că multă lume intră în panică când se trezește într-un loc dintr-acesta, fară agitație, fără claxoane, fără isterie, fără ploaie de decibeli, și alte semne ale ,,civilizației”.

La Mănăstirea Diaconești sunt 50 de maici care cântă de-ți pornesc  instant pe obraz un șuvoi de lacrimi.  
Aproape toate au terminat una sau două facultăți și au masterul in diferite specializari. Cele mai multe au urmat Teologia, alte monahii au studii în litere, geologie, medicină generală, farmacie sau arhitectură. 
Câteva măicuțe pictează icoane in stil bizantin.  

O altă binecuvântare e să stai și să asculți maicile povestind cu glasurile lor calme: mângâiere direct în suflet, iar când le privești chipurile diafane îți vine să le întrebi din ce lume vin, că parcă n-ar fi de pe pământ. 
Am petrecut timp cu folos în cuibul de îngeri de la Mănăstirea Diaconești și la plecare am fost învăluit de aceeași stare care mă încerca când trebuia să plec din Muntele Athos, o melancolie, de parcă părăseam satul bunicilor după o vacanță de vară trăită din plin pe dealuri și prin păduri. 

Adevărul e că Mănăstirea Diaconești este un fel de Athos: un Athos românesc pentru maici”, a povestit Daniel Buzdugan, pe rețelele de socializare.

Daniel Buzdugan, la un pas de crimă: Acum eram închis pe viață, făceam podcasturi în pârnaie!

Daniel Buzdugan, despre călătoria pe Muntele Athos: Mi-am recuperat ce aveam de recuperat

Prezentatorul matinalului de la Radio Zu, Daniel Buzdugan, a povestit despre experiența de pe Muntele Athos, care i-a schimbat viața.

Daniel Buzdugan este una dintre cele mai îndrăgite voci de la radio. Recent, acesta a vorbit despre experiența de pe Muntele Athos, care i-a schimbat complet viața. Dacă înainte mâna doar haotic și era obișnuit să introducă în alimentația lui mult zahăr, în călătorie a învățat că lucrurile simple sunt cele mai sănătoase, spune el.

Daniel Buzdugan, LECȚIA primită de la tatăl său, gardian la penitenciar: Când îl vedeau, se puneau în genunchi și îl pupau

"Am ajuns la Muntele Athos foarte obosit"

„Mulți doctori spun că e de la cap, că e de la depresie. În momentul în care ești bine cu stomacul, imunitatea și starea ta de spirit sunt mai bune. Când ai o viață agitată, când mănânci la 12 noaptea, la șase dimineața, ești ca un puzzle greșit. Am ajuns pe Muntele Athos și exact sentimentul ăsta de pace l-am avut. Eram foarte obosit, eram și cu băiețelul, cu Luca, pe atunci avea cinci, șase ani. După o perioadă în care mâncam continuu zahăr, am ajuns acolo unde mâncam o bucată de pâine și cu ulei de măsline. Asta era masa', a explicat Buzdugan, potrivit viva. 

"Ăsta moare, domnule!". Daniel Buzdugan, zero șanse de supraviețuire la naștere: Aveam 1,1 kg!

"Mi-am recuperat ce aveam de recuperat"

Deși a fost întotdeauna cunoscut ca fiind o persoană credincioasă, Daniel Buzdugan a mărturisit faptul că și-a pierdut pacea și liniștea sufletească și doar în acest mod a putut să o recupereze. Acesta a recunoscut chiar și faptul că i-au dat lacrimile în repetate rânduri, pe Muntele Athos.

"Vocea din mine îmi zice că parcă eram un om care merge la Biserică, un om credincios. Ia, să mă duc să mă rog. Pentru că nu puteam să dorm noaptea, trebuia să-mi recuperez ceva. M-am dus și m-am închinat, am început Psaltirea  și dacă ești atent, vezi cum focusul se mută pe altceva. Am citit atât: ‘căutați pacea mai mult decât dreptatea. Păi, dreptatea pot să o câștig în cinci ani, la tribunal, îmi recuperez ce am de recuperat, dar ce înseamnă? Că cu omul respectiv nu o să mai discut, că o să am nopți nedormite, că o să am bani pierduți. Mi-am dat seama că pacea e mult mai importantă. După perioada asta, eu și persoana respectivă am devenit cei mai buni prieteni. Mi-am recuperat ce aveam de recuperat", a mărturisit el.