Eva l-a pus la punct pe Măruță: „Ai gură mare. A aflat lumea deja că te-ai operat”. Ce a supărat-o pe aceasta
Data publicării:
Eva Măruță a fost nemulțumită din cauza faptului că tatăl său oferă mereu aceleași informații publicului.

Cătălin Măruță a trecut în urmă cu câteva zile printr-o operație la picior, iar acum acesta trebuie să urmeze o amplă recuperare. Chiar dacă nu și-ar fi dorit să ajungă pe masa de operație, celebrul prezentator nu putea să se vindece altfel, motiv pentru care a decis să ia cea mai înțeleaptă decizie. Acum însă, vedeta lipsește o perioadă de pe micile ecrane, pentru că zilnic trebuie să fac exerciții care să-l ajute să se refacă complet și să se poată deplasa fără ajutorul cârjelor. Pentru a-și ține fanii la curent, acesta postează adesea pe rețelele de socializare fel de fel informații interesante, cu privire fie la procedura în sine, fie la recuperare. Acest lucru s-a întâmplat și de această dată, doar că Eva, fiica lui, a fost cea care l-a oprit. Fata și-a pus la punct tatăl, din cauza faptul că acesta ar vorbi prea mult și ar genera mereu aceleași informații, pe care publicul deja le știe. 

Cătălin Măruță: A început distracția de dimineață. Din 90 de minute mai am 83.

Eva: Ai gură mare.

Cătălin Măruță: Ce ai zis?

Eva: Ai gură mare, că vorbești din secundă, în secundă. Ai zis asta în fiecare story. A aflat lumea deja că te-ai operat.

@catalinmaruta ???? @Eva Maruta ♬ sunet original - Catalin Maruta

 

„Mai durează două săptămâni să îmi scot firele”

Pentru a le da curaj și altora să îndrăznească, atunci când vine vorba de sănătate, Cătălin Măruță a făcut recent un videoclip chiar din cabinetul medicului specialist. Acesta spune că va trebui să facă mai multe vizite la medic în această perioadă, pentru schimbarea pansamentului. 

„Eu m-am operat joi, pe 12 ianuarie, pe 13 ianuarie am plecat acasă, și acum port orteza asta, pentru că trebuie să îmi țină piciorul drept. Mi-au schimbat și al doilea pansament, îmi simt piciorul destul de bine, pentru că sunt serios în ceea ce privește recuperarea, am învățat să cobor și scările, și domnul doctor zicea că trebuie să vin la pansat vineri, după care mai durează două săptămâni să îmi scot firele.

Trebuie să tragi de tine și să te faci bine, pentru că oricum vrei să stai mai mult în pat, să lenevești, dar fac treaba asta când fac exercițiile, în rest mișcare.”, a dezvăluit Cătălin Măruță, chiar din cabinetul medicului.

Te poate interesa și: Primele imagini cu Cătălin Măruță în cârje, după ce a fost externat: „În câțiva ani nu aș mai fi putut să alerg sau să merg cu bicicleta”

 

Ce a învățat prezentatorul din întreaga experiență

Cătălin Măruță spune că ar fi putut să treacă peste această operație, care nu era neapărat necesară, însă acest lucru ar fi însemnat ca prezentatorul să nu se mai poată deplasa în scurt timp.

„Dacă am învățat ceva din toată experiența asta, este că niciodată nu trebuie să lași lucrurile nefăcute, mai ales când vine vorba de sănătate, pentru că e foarte înșelător. La mine începuse să fie din ce în ce mai bine cu piciorul, mă simțeam bine, nu mai aveam nicio durere și nu aș mai fi vrut să mă operez.

Numai că asta ar fi însemnat ca în câțiva ani să nu mai pot să alerg, nu mai puteam să merg cu bicicleta, nu mai puteam să mă duc pe munte, iar chestia asta m-a determinat foarte tare. Am zis că pentru copiii mei, pentru familia mea trebuie să fiu în regulă, fac chestia asta. Aveți grijă de sănătatea voastră. Chiar dacă e greu cu cârjele, te înveți, aveți grijă de voi, de sănătatea voastră și nu lăsați lucrurile nefăcute la timp. Mă felicit că am avut curaj să vin!”, a mai declarat Măruță.

Citește și: Motivul pentru care Andra nu se afișează niciodată în costum de baie. Artista a spus adevărul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Cătălin Măruță  cearta  eva maruta  operație 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel