Cu ce se confruntă Adela Popescu și Radu Vâlcan. Actrița a povestit totul: „Pur și simplu nu mă pot abține”
A pășit pentru prima oară într-o televiziune la 15 ani, ca parte din echipei de balet a emisiunii Andreei Marin, „Surprize Surprize”. S-a îndrăgostit iremediabil de lumea televiziunii și a decis că acesta va fi drumul ei. Pe atunci, copilul Eveline, n-a îndrăznit să-i spună lui Valeriu Lazarov că vrea să devină jurnalist. Câțiva ani mai târziu, avea să fie chiar ea jurnalistul căruia regretat producător tv îi acorda ultimul său interviu.
Au urmat multe episoade din „marile întâlniri” are jurnalistei, interviuri de colecție, cu personalități nemuritoare, cum ar fi Marin Moraru, Mircea Albulescu și mulți alții. Întâlniri despre care Eveline spune că au modelat-o în profesionistul care este astăzi.
A lăsat televiziunea în urmă cu câțiva ani, pentru a se dedica scrisului și culturii.
A scris cinci cărți: „Să cultivăm recunoștința”, „Povestea unui jurnalist – Ion Marin”, „Marile Întâlniri – Nemuritorii”, „Femeia la 30 de ani” și „Dincolo de ferestre”.
Cum arată viața jurnalistei după plecarea din televiziune și care sunt marile întâlniri care i-au marcat cariera, aflați sâmbătă, de la ora 12:00, din emisiunea care va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola, DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: eveline pauna justalist marile intalniri prezentatoare sctiitoare