Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Alex Nedelcu, unul dintre finaliștii show-ului Exatlon, a cucerit inimile publicului, reușind să transforme experiența din concurs într-un nou început. La doi ani de la Exatlon, „Bentiță”, așa cum era poreclit în competiție, are propria emisiune de televiziune și s-a apucat de teatru. Puțină lume știe însă că tânărul care a pus pe jar inimile telespectatoarelor, are în spate o carieră de 22 de ani de dans, iar în prezent, este și profesor de dans în Buzău.
Participarea la Exatlon a adus cu ea și niște schimbari majore în viața lui Alex. Brusc, a devenit persoană publică și a fost nevoit să se obișnuiască să fie în atenția publicului.
„M-am trezit brusc în Exatlon. Și la fel de brusc m-am trezit că s-a și terminat. După concurs am avut de gestionat câteva fenomene cu care nu eram obișnuit și anume atenție din mediul online și tv. La început mi-a venit peste mâna. Pentru că online și tv înseamnă atenție, aveam senzația că mereu trebuie să fac ceva, orice, ca să mențîn atenția sau asă mă mențin în atenție, iar asta mi-a consumat multă energie mentală. Asta a fost o schimbare în viața mea. Până când am înțeles că nu trebuie să pun presiune pe mine. Dar am intrat în horă. Nu am mari pretenții de la mine în zona tv-media. Încerc să fiu mereu punctual, să îmi respect cuvântul și să am o atitudine profesionalistă indiferent de proiectul în care mă implic. Viața nu mi-a schimbat-o mult Exatlonul. Sunt același. Poate mă pune în noi situații”, a povestit Bentiță pentru Spectacola.
Probele din concurs i-au pus la încercare caracterul și diplomația de multe ori, însă, dacă ar fi să dea un sfat unui viitor concurent, artistul spune că bunătatea ar trebui să primeze în orice circumstanță.
„Pe unii noi concurenți i-aș sfătui, dacă ar ajunge în concurs, să cântărească situațiile cu bunăvoința față de oamenii cu care împart experiența. E ușor să îți schimbi atitudinea din binișor în rău atunci când sunt puși niște bani în joc sau câteva resurse de mâncare. Alege binele în primă fază. Apoi, dacă nu îți face bine, schimbări mai faci din mers”.
„Lumea teatrului e ca un bătrân bogat”
Deși este în lumea artei încă din copilărie, după experiența de la Exatlon, a simțit nevoia să exploreze mai mult aptitudinile artistice. S-a apucat de teatru. Are deja la activ câteva piese în care a ridicat publicul în picioare și este foarte încântat de senzațiile pe care i le-a adus actoria.
„Am găsit lumea teatrului plină de posibilități. Lumea teatrului poți să o descoperi și la tine acasă. Poți să studiezi și să citești dramaturgia și să te apuci să lucrezi, singur. Mai greu e să te unești spre un scop comun. E ușor să te pui pe scena, să joci. E mai greu să faci cariera în teatru, să aduci oameni în sala să îți vadă spectacolul. Modestia îți aduce, dar e greu să fi modest. Munca și creativitatea îți aduc, dar și cu astea e greu. Și multe altele. Lumea teatrului ca să o descriu artistic, e ca un bătrân bogat. Nimeni nu vrea să fie bătrân, dar bătrânețea înseamnă înțelepciune, bogăția, ăștii să dai, o să și primești. E un mod de interpretare”, a explicat actorul.
Când vine vorba de idoli, Alex spune că oamenii de lângă el sunt cei care-i dau inspirația, însă recunoaște că îl admiră pe George Clooney și ar vrea să-i calce pe urme.
„Actorii care mă inspira sunt cei cu care lucrez, ca și mine, oameni obișnuiți. Cei pe care îi vedem în filmele mari și despre care vorbim mai mereu, mă motivează. Inspirația vine însoțită de ceva, de cineva. Înveți când cineva vine lângă tine și îți spune sau îți arată. Aia consider eu inspirație. George Clooney e bun, actorul meu preferat, dar eu nu stiu să fac ce face el, nu-i cunosc tainele tehnicilor lui, n-are cu ce să mă inspire. În schimb, succesul, faima, carisma lui mă motivează”, dezvăluie vedeta.
Dansează de când era mic, este profesor de dans și chiar a câștigat numeroase competiții. A fost primul din județul Buzău care a câștigat o medalie la un concurs de dans.
„Cariera de dansator a fost una în care am îndurat și am suportat multe. Multe neajunsuri și multe clipe dedicate antrenamentelor. Dacă trag linie, însutit sunt mai puține competițiile în care am câștigat trofee decât cele în care doar am încercat fără să izbutesc. Spre sfârșitul carierei am câștigat trofeele. Spre sfârșit am dobândit satisfacția celor 22 de ani de carieră în dans, an în care săptămânal plecam în diverse orașe din țară sau din străînătate ca să câștig un trofeu. Cele mai multe le-am ratat, când trebuia. Cele mai satisfăcătoare le-am câștigat, când a fost timpul. Asta m-a ajutat la Exatlon. Ce e mai de valoare la final se obține, da îți ia ceva până ajungi și la final. Prestigiul rămâne și după”, mărturisește artistul.
Experiența din dans i-a fost de ajutor și în competiție, dat fiind că antrenamentele pe care le face de-o viață, i-au dezvoltat abilitățile fizice, dar și mentale.
„Pregătirea de dansator pentru un sportiv înseamnă să combine multe ore de antrenamente de tehnica cu ceva artistic din spiritul sau. Tehnicile de dans necesită multă meticulozitate și atenție. Ce ai învățat azi, dacă mâine nu te-ai apucat să exersezi, săptămâna viitoare corpul tău nu mai e capabil să o execute. Dedicare constantă, cu asta trebuie să se înarmeze un om care își dorește să ajungă mare dansator”.
Este profesor de dans în Buzău, iar elevii săi l-au susținut atât în competiție, cât și după ce s-a întors la ore.
„A fost surprinzător pentru mine să văd câtă emoție au pus copiii în parcursul meu la Exatlon. I-am simțit, atunci când m-am întors, că au văzut la mine și alte lucruri. M-au văzut și în alte situații. M-au descoperit complet, nu numai din postura de profesor de dans. Și odată finalul concursului, văzând că pot să îmi păstrez aceeași atitudine dreaptă în fața lor, m-a emoționat. Am văzut mai mult respect în ochii lor, mai multă încredere și dedicare față de ce facem împreună. S-au apropiat de mine și mai mult iar eu apoi am reușit să ajung să îi ajut nu numai pe partea dansului, dar și pe partea emoțională. Au avut încredere să își lase emoțiile pe mâna mea, sunt responsabil de asta și mă bucur că îi pot ajuta. Sunt prietenii mei mai mici”.
Bentiță trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu actrița Oana Ioniță, fosta Miss Playboy România, cu care a petrecut și perioada izolării. Dacă pentru unele cupluri carantina a fost proba de foc a relației, Alex spune că la ei lucrurile au fost exact invers. Apropierea i-a unit și mai mult și i-a ajutat să se descopere mai bine.
„Suntem împreună din luna Decembrie, anul trecut. Momentul stării de urgentă a fost și momentul în care ne-am mutat împreună. Pentru mine a fost o perioadă dificilă, pentru că îmi este greu să îmi stăpânesc emoțiile personale. Ea m-a ajutat mult pe planul ăsta. M-a ajutat să îmi temperez puțin emoțiile și să mă liniștesc. Multe din activitățile mele de dinaintea pandemiei nu mai exista și asta m-a făcut să fiu agitat. De-obicei sunt un suflet neliniștit și agitat, tot timpul pus să fac ceva sau să mă duc undeva. Prezența Oanei m-a ajutat să privesc și în alte nuanțe emoțiile mele
Ne înțelegem și ne sincronizăm foarte bine. Asta ne-a ajutat să ne păstram relația chiar dacă universul nostru și al fiecărei persoane a fost mai restrâns. Am apreciat la ea faptul că mi-a înțeles comportamentul. Eu am încercat să fac același lucru. Ne completăm în majoritatea activităților. Avem subiecte comune și apreciez la ea faptul că găsește interesante multe dintre aberațiile pe care le debitez. Găsește interesante multe dintre proiectele în care vreau să mă implic și asta mă ajuta foarte mult. Gătim împreună, dar și separat. Avem viziuni comune, dar și contradictorii. Are simțul umorului și acum, în timp eu răspund la acest interviu, ea face aerobic în sufragerie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor alex nedelcu bentita dans exatlon oana ionita
Mi-Th Influencer, emisiunea...