Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Ramona Bădescu, în vârstă de 54 de ani, este una dintre vedetele care demonstrează că frumusețea nu are vârstă, ci atitudine. Actrița are multă grijă de aspectul ei fizic, însă nu mizează pe frumusețea exterioară, considerând că frumusețea interioară este cea care contează.
Vedeta nu a gândit mereu așa, însă. Chiar ea recunoaște că a avut momente, când era extrem de tânără, când nu își iubea corpul și nici nu suporta să se privească în oglindă, deși și la acea vreme arăta impecabil.
Vedeta are acum o siluetă de manechin, de care are mare grijă. Face sport, mănâncă sănătos și, cel mai important, gândește pozitiv despre propria persoană și se acceptă în totalitate, cu bune și cu rele.
„La 20 de ani mă consideram grasă, urâtă, făceam duș cu lumina stinsă pentru că nu îmi suportam corpul. Părinții mei îmi spuneau că mănânc prea mult… Așa că nu am pus niciodată accent pe frumusețe, ci mi-a plăcut să scot în evidență frumusețea interioară.
Fac sport, mănânc zarzavaturi, fac yoga, Pilates, țin să mă hrănesc cu lucruri cât mai naturale. Mă plac mai mult acum decât atunci când aveam 20 de ani”, a dezvăluit Ramona Bădescu pentru csid.ro.
„Consum cât mai puțină carne, dar nu sunt vegetariană. Mai mănânc paste de cereale integrale: camut, farro (35, 40 g) cu foarte multe zarzavaturi. Le pun în salate ori cu broccoli, cu varză de Bruxelles. Dimineața mănânc papaya ori apă călduță cu puțină drojdie. Mai consum sfeclă roșie, varză roșie, mult pește și sushi. Peștele îmi place să fie cât mai crud, pentru că prin preparare termică își pierde calitățile și gustul. În plus, când ai un pește proaspăt este păcat să-l prăjești, să-i pui maioneză. Eu cred că suntem rezultatul a ceea ce mâncăm, așa dacă îi dăm corpului ce e mai bun, și el va fi sănătos și viguros”, a mai explicat Ramona.
Ramona Bădescu recunoaște că a apelat la injecțiile cu botox, care, de altfel, sunt non invazive și temporare. În rest, când vine vorba de ritualul de înfrumusețare, vedeta își prepară singură măștile faciale, din ingrediente naturale.
„Eu sunt adepta tratamentelor naturale (îmi prepar singură măști cu miere, cu bicarbonat etc.) și doar de ceva timp am început să apelez la botox, însă numai o dată pe an și numai pentru ridurile de pe frunte, pe care nu vreau să le las să se adâncească. Deci nu exagerez, ci intervin cu măsură. Vreau să-mi păstrez expresia feței, să-mi păstrez mobilitatea naturală (o actriță trebuie să fie expresivă!), iar ridurile pe care le am mi le iubesc… Iar acum, mai am un motiv important pentru care să mă îngrijesc”, a declarat Ramona Bădescu pentru Wowbiz.
Ramona Bădescu a dezvăluit că în urma unor analize, specialiștii i-au spus că vârsta ei biologică este de 37 de ani, nu de 53 așa cum îi arată buletinul.
„Pe de o parte, nu mă gândesc la vârstă și la trecerea timpului ca la ceva de speriat, ci ca la ceva natural și inerent. Pe de altă parte, dincolo de faptul că am moștenit de la mama o genă bună, eu sunt dintotdeauna genul de femeie care se îngrijește: chiar de curând am fost să-mi fac niște analize și medicii mi-au spus că, deși am vârsta fizică de 53 de ani, vârsta mea biologică e de doar 37 de ani”, a mai spus actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă masti ramona badescu slabit
Iată ce-ți rezervă astrele...