Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
“Sunt foarte fericită deoarece părăsesc competiția cu capul sus. Ultimul traseu pe care l-am avut, l-am câștigat, de două ori; ultimul meci avut l-am încheiat cu câștigarea a două puncte. (…) Plec acasă mândră de ce am făcut în această competiție, de cine sunt și de cum am luptat. Am dat totul. Din punct de vedere sportiv, consider că nu ar fi trebuit să plec, dar astea au fost jocurile colegilor”, a spus Simona Hapciuc cu ochii în lacrimi.
Aseară, jocul de Comunicare a fost câștigat de Faimoși, cu scorul de 10 la 6, punctul decisiv fiind înscris de Simona Hapciuc, în duelul cu Războinica Mellina. Pe lângă premiul mult râvnit – mesaje din partea susținătorilor de acasă – Faimoșii au avut parte și de un prânz copios, tradițional românesc.
În cadrul ediției de aseară, Dan Pavel a anunțat și cine este concurentul care a acumulat cele mai multe voturi din partea publicului; Jador a fost favoriul publicului și de această dată, din echipa Faimosilor. Astfel, acesta a nominalizat-o aseară, spre eliminare pe Majda, invocând motive strict sportive.
“Judecătorul nostru este publicul, el să decidă cine merită să plece acasă. Eu îmi doresc să rămână toți pentru că fiecare are un vis. Trebuie să fiu corect cu noi, că echipa, și nu cu mine, personal. Eu o iubesc cel mai mult din tot grupul asta… Este cea mai iubitoare, dar trebuie să o votez pentru că este cea mai slabă din punct de vedere sportiv; și voi spune Majda”, și-a motivat Jador alegerea, aseară, în Consiliul de eliminare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Jador majda simona hapciuc survivor
Daniela Simulescu a dezvăluit...