Fără priveghi și pomană. Monica Tatoiu refuză să își înmormânteze mama după tradițiile creștine: „A spus că ea nu mai calcă în biserică”
Data publicării:
Monica Tatoiu este în doliu. Mama femeii de afaceri s-a stins din viață.

Monica Tatoiu trece printr-o mare suferință, după ce mama vedetei s-a stins din viață. Femeia, în vârstă de 89 de ani, a trecut printr-o continuă suferință în ultimii ani, din cauza problemelor de sănătate. În ultimă instanță, vedeta a decis să o ducă pe aceasta la spital, unde a intrat în operație. Din nefericire, corpul ei a cedat.

„A murit mama în această-dimineață, plec spre Timișoara. De cinci ani era bolnavă, vineri am operat-o și n-a mai ieșit din comă.

Avea 89 de ani, dar de cinci ani nu ieșea din casă, a avut ocluzie, probleme cu picioarele, în primăvară a avut și Covid. N-a vrut să meargă la spital. Am dus-o cu forța în sala de operație. Avea o piatră la bilă de 8 centimetri, care i-a blocat intestinele. Nu a vrut să spună că o durea. Eu mă bucur, m-am rugat toată duminica să o ia Dumnezeu, era foarte credincioasă și e mai fericită acolo decât pe pământ.”, a declarat Monica Tatoiu, potrivit playtech.


Nu o va înmormânta după tradițiile creștine


Monica Tatoiu a dezvăluit că nu are de gând să organizeze priveghi și pomeni pentru mama sa. Motivul ar fi relația pe care mama ei o avea cu biserica. Deși era extrem de credincioasă, femeia nu a mai călcat în Biserică de 30 de ani. 

„Nu cred în pomeni. O să-i fac trei coroane, roșu, galben și albastru, pentru că ea era cu România, fără priveghi și din astea. O să dăm bani la un azil de bătrâni, nu-i fac pomană. Relația mea cu mama: ne-am certat tot timpul pentru că nu voia să meargă la doctor, nu voia să-și facă dinții. Tatăl meu a petrecut ultimii 25 de ani, ca doctor, în spital. Și mama cred că a avut mereu ideea că spitalul i-a furat soțul. Spitalul a fost viața lui, apoi am urmat noi. Tata chiar a salvat vieți. Mă bucur că s-a dus la Dumnezeu pe care-l iubește. A vrut să se facă călugăriță. În ultimii cinci ani, a scris foarte mult, la reinterpretarea bibliei și a zis ca după moartea ei să public acel manuscris, la care a lucrat. Nu mi-a dat voie să-l văd înainte. Și asta voi face pentru ea pentru ea”, a mai spus femeia de afaceri pentru sursa citată.

Momentul care a îndepărtat-o de biserică


Femeia de afaceri a povestit un moment greu din viața mamei sale, în care, în timp ce se preocupa de parastasul soțului ei, a fost martora unei adevărate tragedii. Ea spune că modul în care preoții au gestionat situația a făcut-o să se îndepărteze de Biserică.


„Mama era foarte credincioasă, dar n-a mers la biserică în ultimii 30 de ani. Ea a fost pe treptele catedralei când au omorât copiii aceia la Revoluție, în Timișoara. Ea a deschis ușile, pentru că preoții nu voiau. Era acolo pentru că voia să i se facă slujba de 40 de zile lui tata. Și a spus că ea nu mai calcă în biserică, după ce a văzut cât de lași au fost preoții, care s-au baricadat înăuntru”, a mai povestit Monica Tatoiu.

 

„ÎȚi multumesc că ai avut răbdare cu rătăcirile mele și prin rugaciunile tale m-ai scos din mlastină”

 

În urmă cu un an, Monica Tatoiu posta, pe rețelele de socializare, o imagine cu familia sa, prin care îi ura „La mulți ani” mamei sale.

 

„Poza de acum 40 de ani. Intransigenta ,desteapta,consecventa.TREI lucruri am invatat de la tine : Credinta in Dumnezeu este "vaccinul" impotriva Raului ,Dragostea de Romania si Credinta este "vaccinul" impotriva ratacirii in pustiu, Familia,Dragostea de Romania si Credinta este calea spre emancipare spirituala.Lacrimi durere,frustrari sunt incercari prea usoare comparativ cu bucuria pe care o voi castiga la final.Am gasit calea ta tarziu.Iti multumesc ca ai avut rabdare cu ratacirile mele si prin rugaciunile tale m-ai scos din mlastina.Te iubesc Mama.”, a fost mesajul femeii de afaceri. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: biserica  mama  monica tatoiu  murit 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel