Fata lui Cornel Palade, lăsată pe străzi: M-au distrus până în măduva oaselor
Data actualizării:
Data publicării:
Fata lui Cornel Palade a trecut prin momente cumplite, după ce a fost dată afară din casă.

Fata lui Cornel Palade a răbufnit pe rețelele de socializare, unde și-a deschis sufletul și a povestit momentele cumplite prin care a trecut după ce a părăsit România. Ada Palade a ales în urmă cu trei ani să înceapă o nouă viață în Anglia, acolo unde a decis să locuiască împreună cu câțiva prieteni apropiați de-ai ei. Chiar dacă fata vedetei a avut foarte mare încredere în aceștia, Ada a sfârșit prin a fi dată afară din casă.

"S-ar putea să fiu judecată pentru ceea ce spun sau pentru ceea ce sunt. Am plecat din România acum aproape 3 ani, mi-am părăsit familia pentru visul meu, crezând că voi avea prieteni adevărați lângă mine care să mă susțină. Credeam că acești oameni cred în mine, mă iubesc, îmi doresc să fiu fericită, dar se pare că pentru ei cel mai important lucru era chiria. Am crezut în ei și totuși m-au distrus până în măduva oaselor... După 6 luni de când m-am întors în Londra, am fost dată afară pe străzi, am crezut într-o o persoană pe care o credeam a fi pură și bună, apoi din nou m-am înșelat, am fost dată afară pe străzi din nou, fără un motiv întemeiat.", a povestit Ada Palade pe Facebook.

Cornel Palade, moment jenant pe scenă: „N-am mai avut control, am dat peste niște microfoane”

De ce a ales Ada Palade să părăsească România

Vedeta povestește faptul că a ales să-și părăsească țara natală din cauza neregulilor pe care le-a observat în cariera tatălui ei de-a lungul timpului, acesta fiind înjosit de anumite persoane. 

Romică Țociu, adevărul despre prietenia cu Cornel Palade. Motivul pentru care nu mai apar împreună: „La noi este ca într-o căsătorie”

"Mi-am părăsit familia și țara natală din cauza mentalității, a sexismului misogin și a faptului că nu pot lucra într-un mediu în care prostia și prostituția sunt expuse spre închinare, EU NU SUNT AȘA. Am plecat pentru că l-am văzut pe tatăl meu fiind înjosit de oameni lipsiți de discernământ, am plecat pentru că am fost supusă la abuzuri sexuale în cadrul ȚĂRII MELE DE ACASĂ. Am muncit pe brânci în acea țară încă din copilărie, pentru ca ei să mă trateze ca pe un gunoi atunci când mi se întâmplau lucruri rele, am avut încredere în oameni și promisiuni de jumătate de normă de la oameni falși care m-au mințit. Am fost agresată în mijlocul străzii de un șofer de autobuz și nimeni nu a făcut nimic.", a continuat ea.

Romică Țociu rupe tăcerea. Ce relație are în prezent cu Cornel Palade: "Nu am mai fost văzuți împreună pentru că..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ada palade  anglia  cornel palade  drama  fata 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel