Feli, ADEVĂRUL despre relația cu Cătălin: Eu n-am avut fluturi în stomac. El a venit la momentul nepotrivit
Data publicării:
Feli a dezvăluit detalii despre relația pe care o are cu Cătălin.

Feli Donose este o persoană extrem de rezervată, când vine vorba de familie și de viața personală. Totuși, în cadrul emisiunii online theExclusive, aceasta și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația pe care o are cu Cătălin, bărbatul cu care este deja într-o relație de câțiva ani, împreună având și o fetiță. Chiar dacă vorbește cu foarte mare mândrie de omul care o înțelege în toate perioadele vieții ei, Feli spune faptul că niciodată nu a simțit fluturi în stomac față de el.

"Eu știu să trăiesc haos. Fiecare are fixul noi, dar e și mai greu pentru că nu ne cunoaștem cum e să fim doar noi doi. După ce ne-am cunoscut, imediat am rămas gravidă. Nu știu dacă îmi pare rău, am sărit acea etapă.. eu n-am avut fluturi în stomac cu el și atunci mi-am dat seama ce înseamnă iubirea matură. Există un fel de siguranță între noi și atunci am zis că el e alesul. Am știut din prima zi când l-am văzut. Ne-am cunoscut la o nuntă, el era invitat, iar eu cântam. I-am zis din prima că sigur e gemeni, pentru că vorbea mult. La început eram prieteni, eu eram în febra muzicii, voiam doar muzică. Cumva Cătălin a venit la momentul nepotrivit. Eu voiam să adopt un copil și să fac muzică. Eu voiam să o adopt pe Luna de fapt, la asta mă gândeam când am scris melodia.

Eu mi-am indus de multe ori iubirea, dar până la Cătălin nu am iubit niciodată. Am știut că vreau să fac tot ce e mai bine ca să fiu cu omul ăsta, chiar dacă deocamdată e cu suișuri și coborâșuri. Cu mine e foarte greu de trăit.", a declarat Feli.

"Sunt nefericită deseori"

Mai mult, artista recunoaște și faptul că nu are mereu o părere foarte bună despre propria persoană, fapt ce îi cauzează deseori nefericire.

"Îmi place să mă caut, toată viața asta e o căutare. La iubirea de sine mai am de lucru. Toți avem problema asta. Sunt nefericită deseori în situații din viața mea. Îmi aduc aminte când am fost la Vocea României și aveam emoții, m-a încurajat o prietenă atunci. Dacă te dezbraci de rol, de faimă, toți suntem la fel.", a mai spus artista.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artista  casnicie  Feli  iubire  relatie  vedete 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel