Feli are o nouă relație, după despărțirea de tatăl fetiței sale: „Toate lucrurile se așează când nu cauți”
Data publicării:
Feli a vorbit despre ultimele schimbări care au apărut în viața sa.

În 2022, Feli anunța faptul că se desparte de tatăl fetiței sale, după o relație de 5 ani de zile. De atunci, artista a rămas extrem de discretă în ceea ce privește viața sa personală, iar totul s-a rezumat la cariera, dar și la copilul său, cu care pare că are o relație deosebită. Cu toate acestea, artista și-a dorit ca fanii săi să afle în urmă cu ceva timp faptul că ea a reușit să iubească din nou după eșecul din trecut, semn că este împlinită pe toate planurile.

„Sunt bine, am ieșit în lume. Am avut o perioadă aglomerată, dar sunt o femeie independentă și îmi fac programul cum vreau eu. Foarte multă lume mă întreabă cum sunt și sunt bine, lucrurile se așează în viața fiecăruia așa cum trebuie și la momentul potrivit. Până acum, e bine. Da, am avut un moment de sensibilitate și de deschidere în care am spus asta (n.r. că este într-o nouă relație). E bine, nu știu ce să spun altceva.”, a declarat Feli pentru un interviu acordat emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

Citește și: „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”. Ilinca Vandici vorbește despre infidelitatea fostului soț. Cum își justifică declarațiile controversate din trecut

Nu a avut niciun fel de așteptare din punct de vedere sentimental

Mai mult, Feli spune că nu a avut niciun fel de așteptare, ci toate lucrurile s-au așezat în viața sa perfect, exact așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Vedeta are astăzi parte de toată liniștea la care a visat și spune că a renunțat de mult timp să mai pună presiune asupra propriei persoane.

„Nu am căutat, asta mi se pare tare. Toate lucrurile se așează când nu cauți, când te liniștești, lucrezi puțin la tine, când nu ai așteptări, nu pui presiune pe tine, te bagi în lumea lui „trebuie”. Nu sunt chiar atât de siropoasă în relația mea. Nora e foarte bine, am lăsat-o la vecini. Fac tot posibilul să stau cât de mult acasă, nu-i nimic solicitant cu ea, îmi place să petrec timpul cu ea, aș face asta cât de des, dar cu mici pauze, pentru că e nevoie, ca să faci și altceva.”, a mai spus artista. 

VEZI și: Vica Blochina: „99% din femeile din România ar vrea să aibă trecutul meu. Nu există niciuna mai mișto ca mine”

Ce părere are despre aspectul fizic

Cât despre aspirația de a ajunge să dețină silueta perfectă, Feli spune că a renunțat de o vreme bună la a mai pune preț pe exterior și se focusează pe adevăratele valori din viața sa. Artista este de părere că oamenii vor judeca indiferent de cum arăți, motiv pentru care nu mai este interesată de acest tipare prestabilite de societate.

„Eu nu mai pun presiune pe mine legat de asta, pe social media parcă s-a transformat într-un trend bullyingul ăsta, mi se pare că în ziua de astăzi și dacă ai 47 de kg lumea se ia de tine că ești prea grasă, prea slabă, prea, prea și este obositor și cred că am lucruri mai importante în viață la care trebuie să lucrez sau la care trebuie să mă gândesc. Vreau să mă bucur sincer de fiecare zi.”, a continuat Feli.

Te-ar putea interesa și: Andreea Esca, întrebată în direct despre salariul pe care-l câștigă la Pro TV. Ce răspuns a oferit celebra prezentatoare

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel