Horoscop sâmbătă, 23 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
„Femeile Săgetător sunt cu dreptatea de mici. Ele să fie corecte, să fie fairplay, să nu fie cu pile, să nu fie nedrepte. Adică pe bune să fim cât mai deștepte la modul eu am ajuns undeva, eu sunt cineva, eu vorbesc, adică au nevoie aceasta elitistă. Sunt sportive, sunt fete de gașcă, de evenimente, ele tot timpul se expun dintr-o variantă într-alta pentru că au nevoia asta de a călători, au o legătură specială cu tot ce înseamnă spiritualitate. Pot fi și foarte credincioase sau pot din contră să urască tot ce se întâmplă în cadrul Bisericii dar în același timp să fie foarte atrase de alte zone spirituale.
Când vorbim despre o femei cu Luna în Săgetător, păi ar prefera mai degrabă să dea un examen decât să meargă la altar. Femeia cu Luna în Săgetător vrea să studieze tot în viață pentru că undeva a preluat emoțiile astea. Mama sau bunica i-au spus că tot timpul trebuie să învețe, tot timpul să fie deștepte și o femeie cu Luna în Săgetător, emoțional ca să se simtă bine ea va studia, va călători, se va ruga și interesul ei e să fie liberă și să nu aibă limite, să nu aibă granițe, ea efectiv vrea un orizont nou.
Femeia cu Venus în Săgetător e tovarășa aia, adică e plină de viață, e petrecăreață, dansează, râde, merge în vizită, cheamă în vizită. E tot timpul pe drumuri, pe femeia cu Venus în Săgetător nu o ține acasă. E foarte ambițioasă, da ne iubim, da mergem la serviciu, da facem de găteală, da dormim, dar hai să mai facem și alte lucruri, hai să ne extindem orizontul. Femeilor cu Venus în Săgetător le plac evenimentele, le place tot ce înseamnă cineva, film”, a explicat Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: femeia horoscop sagetator
Iată ce-ți rezervă astrele...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Iată ce-ți rezervă astrele...