Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Trupa A.S.I.A. revine pe scenă, primul concert urmând să aibă loc pe 6 martie, la Sala Palatului din Capitală, a anunţat Florin Ionescu, managerul trupei.
Formaţia va reveni pe scenă în componenţa Anca Neacşu, Sorana Darclee Mohamad, Iana Novac şi Anemona Niculescu.
"Noi ne-am hotărât după mici discuţii pe care le-am avut, în urma unui eveniment în care Iana (n.r. Iana Novac) sărbătorea 20 de ani de carieră şi unde fetele au fost invitate pentru un moment din acel spectacol să fie alături de ea, şi am observat că toată lumea, toată sala a fost în picioare şi au cântat vers cu vers tot ce au cântat ele din repertoriul A.S.I.A. Ca să pregătim acel eveniment, eu cu Iana şi Tavi (soţul Ianei, Octavian Dobrotă, unul dintre tenorii de la Distincto) am încercat să găsim colege din trupa A.S.I.A. care să fie prezente la acel eveniment. Luând după iniţiale, pentru că A.S.I.A. aşa a fost denumită în funcţie de iniţialele lor, am ales cumva să facă parte Anca, Sorana, Iana, care era în acel eveniment, şi Anemona. Ne bucurăm foarte mult că au fost prezente şi au răspuns pozitiv. După acest eveniment ne-am hotărât să mergem mai departe şi am pornit această revenire, în această formulă, care credem că este o formulă minunată, pentru că, ţinând cont că A.S.I.A. a fost numărul unu vizavi de trupele feminine (...), ne-am hotărât să facem acest lucru", a declarat Florin Ionescu, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.
El a spus că pentru concertul din 6 martie au fost deja puse în vânzare bilete şi, deoarece au început să apară cereri pentru viitoare concerte, "sigur se va merge mai departe".
Florin Ionescu a precizat că trupa lucrează şi la piese noi.
"Deocamdată fetele au stat în studio pentru că au retras toate piesele cu vocile actuale, fiindcă acum nu mai sunt copii, sunt nişte doamne, şi au tras în studio 17 piese care se vor cânta la Sala Palatului, dar, sigur, lucrăm şi la piese noi", a spus managerul.
Zilele trecute, Irina Nicolae, fostă componentă a trupei ASIA, a făcut o serie de declarații acide la adresa spectacolului pe care il vor avea fostele ei colege, acuzându-le că au exclus-o și că era normal să o invite și pe ea pe scenă cu ele.
„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită. După ce am plecat din ASIA, când veneam în țară îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar, puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață”, a spus Irina Nicolae, conform Playtech.
"Irina a fost invitată personal de mine la concertul Ianei. Simplu. Am citi multe articole în care scria că Irina a refuzat, că nu a vrut. Noi am vorbit pe râs, am vorbit pe pozitiv, nu mi-a zis niciodată că nu vine. Pur și simplu, I-ul reprezintă Iana în momentul acesta, ea are concertul ei mare la Sala Palatului și o lasă pe ea, pentru că așa e normal.
Așa mi-a spus mie. Noi le-am sunat pe toate fetele, ca să ne înțeleagă lumea. Acum nu ne reunim fără Alexandra din America, fără Irina, acum, pur și simplu noi mergem mai departe, nu facem o reuniune.", a declarat Anca Neacșu pentru WOWbiz.
"Eu o înțeleg perfect, a înțeles că este un concert aniversar și s-a simțit dată de o parte. Îmi pare rău că se află într-o decepție, s-a făcut confuzia. Niciodată nu avem cum să dăm deoparte nicio membră a acestei trupe, că această trupă a făcut istorie cu fiecare membru în parte. Trebuie să precizez că eu nu i-am luat locul Irinei, ea a plecat de bună voie din trupă și eu am venit să duc mai departe munca acestor fete și a făcut Dumnezeu în așa fel încât să ne înțelegem atât de bine și să ne dorim după atâția ani să fim împreună pe scenă și să mergem mai departe. Înțeleg și durerea Irinei de a citi că ne reunim și nu este. Este absolut normal să fie așa, dar nu se pune problema așa.", a precizat Iana Novac pentru WOWbiz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anca neacsu asia florin ionescu iana novac irina nicolae sorana
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...