Ce decizie a luat Adela Popescu pentru a scăpa de kilogramele în plus: „Nu mai funcționa nimic”
Paula Seling a venit cu cea mai frumoasă veste pentru publicul ei. Vedeta și fostul ei soț, Radu Bucura, au adoptat o fetiță, în urmă cu șase ani. A ales să țină ascunsă informația, în tot acest timp, din dorința de a o proteja pe micuță. Anul acesta, Elena a fost cea care i-a cerut mamei sale să o prezinte lumii.
În România, este cunoscut faptul că procesul de adopție poate fi lent și anevoios. Cu toate astea, artista spune că nu a fost atât de dificil să întocmească actele pentru ca micuța Elena să se alăture familiei sale.
„Procesul e minuțios, cu teste și analize psihologice, fizice. Dar nu a fost greu. Am fost foarte nerăbdători, ambii părinți, și am reușit, printr-un program special, să adoptăm destul de repede”, a declarat Paula Seling pentru Viva.
Mai mult, vedeta spune că a observat o asemănare ireală între micuța Elena și Radu Bucura, considerând și acesta un semn că fetița le-a fost predestinată. De asemenea, Paula Seling a dezvăluit că a iubit-o pe fetiță din prima clipă în care a cunoscut-o.
„Elena avea trei anișori în momentul adopției. Noi ne-am dorit un copil, să fie cel trimis nouă, iar când am văzut-o pe Elena, am știut, din prima clipă, că e a noastră. De altfel, seamănă foarte tare cu tatăl ei, așa că mi se pare că a fost trimisă special pentru noi.
Când am văzut-o prima oară, amândoi am știut că ea este copilul nostru. Am iubit-o din prima clipă. Nu a fost nevoie de alte căutări. Elena ne-a îmbrățișat și iubit, la fel, din prima clipă. Am beneficiat de ajutorul asistentei maternale, care ne-a ușurat mult acomodarea. Au fost momente mai dificile, pe care le-am depășit, dar acum totul este bine”, a mai spus artista, pentru sursa citată.
Paula Seling și Radu Bucura au divorțat recent. În ciuda separării, cei doi continuă să aibă o relație de prietenie și o cresc împreună pe micuța Elena.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adoptat divort Elena Paula Seling radu bucura
Bursucu' a vorbit despre un...
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Bursucu' a vorbit despre un...