Fiica Andreei Marin a dat lovitura în America. E singura adolescentă din România implicată într-un astfel de proiect: „O astfel de bursă e șansa care schimbă viziunea”
Data actualizării:
Data publicării:
Andreea Marin nu își încape în piele de mândrie, după ce, fiica sa, Violeta, a reușit să obțină o bursă de studiu, într-un program de leadership în America. 

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., a reușit performanța de a obține o bursă, într-un program de leadership, din America. Adolescenta face parte acum din „ucenicii” celor mai mari nume din leadershipul internațional, Tony Robbins fiind fondatorul programului. 

Andreea Marin și iubitul ei, Adrian Brâncoveanu, au mers alături de Violeta în America, pentru a o conduce în campusul care îi va schimba viața. Iată gândurile Andreei Marin, după ce fiica sa a avut aceste performanțe. 

 

„Pentru prima dată în viață, datorită Violetei, am ajuns într-un colț de lume neașteptat, în care nu m-aș fi gândit să merg prea curând, cu siguranță. Nu știam mai nimic despre San Diego, deși ani la rând fusesem în California, la nici două ore distanță, la Los Angeles, pe vremea când eram corespondent al știrilor naționale la premiile Oscar. Și am descoperit astfel un colț de lume cu adevărat special, altfel decât America pe care o știam sau bănuiam - un loc în care m-aș întoarce mereu fără ezitare. Dar mai important decât atât, acum știu că fiica mea a crescut și, prin forțe proprii, luându-și deciziile în mâinile sale, a depășit interviurile succesive de calificare, eseul, cerințele online ale binecunoscutei Fundații Tony Robbins și a devenit singura adolescentă ce avea să plece din România anul acesta spre America, pentru a petrece o săptămână intensă de învățare, inspirațională la Global Youth Leadership Summit din San Diego, experiență care a marcat-o pozitiv, alături de tineri din zeci de țări din întreaga lume și traineri binecunoscuți la nivel mondial. Ne e teamă că nu se vor descurca fără noi, dar pentru copiii acestui secol nu mai există granițe, când unitatea de măsura care contează e capacitatea minții lor. O astfel de bursă e șansa care schimbă viziunea unui tânăr la început de drum, îi dă aripi către viitor. Aproape că n-ar fi avut nevoie de însoțitori până în campusul universității unde am lăsat-o să se descurce singură, dar cu siguranță eu am avut nevoie să-i fiu în preajmă, nu m-am desprins ușor. Să fim cu toții sănătoși, să ne vedem copiii mergând pe drumul lor, spre liniștea inimii noastre! Așa să ne ajute Dumnezeu!

 Violeta (@anavioletabanica pe Instagram) a postat câteva imagini foto și video după această experiență care vorbesc de la sine despre entuziasmul trezit de acest summit de leadership. Un gând bun!”, a transmis Andreea Marin pe Facebook. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Andreea Marin (@andreeamarinromania)

 

 

 

Andreea Marin dezvăluie cum a schimbat-o fiica ei, Violeta, dar și care este visul adolescentei pentru viitor. 

Andreea Marin, în vârstă de 48 de ani, este mama unei adolescente superbe - Violeta, fiica pe care o are din căsnicia cu Ștefan Bănică Jr. Violeta se aseamănă cu mama sa în multe privințe, de la înălțime, atitudine, frumusețe, până chiar la zodie- amândouă fiind născute în semnul Capricornului. Deși sunt multe asemănări între ele, Andreea Marin dezvăluie că fiica ei e mult mai calmă decât ea și că astfel a învățat-o și pe ea să asculte, să se calmeze și să fie mai atentă în jur. 

 

 

„Să ascult. Sunt o mare vorbăreață și în același timp un om foarte energic. Un om care e într-o continuă întrecere între rapiditatea vorbelor și cea a faptelor. Copilul meu m-a învățat să mă domolesc și să ascult.”, a declarat Andreea Marin, potrivit Catine.ro.

Violeta nu își dorește să-i calce pe urme mamei sale


Violeta este deja o adolescentă care întoarce priviri și ar putea, cu succes, să urmeze o carieră artistică, la fel ca tatăl ei, sau una în televiziune, asemenea mamei sale. Însă tânăra are propriile idealuri și se pregătește temeinic să devină avocat. 

 „Nu, deși are calități asemănătoare, ne asemănăm foarte bine, însă ea se îndreaptă spre Drept acum.”, a mai spus vedeta pentru sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Marin  stefan banica  tony robbins  violeta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel