Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Toată lumea a auzit în ziua de astăzi de Busu, unul dintre cei mai celebri prezentatori de meteo de la noi din țară. După ani de zile de carieră, acesta este, în continuare, în luminile reflectoarelor, iar publicul pur și simplu îl adoră. Mulți însă nu cunosc prea multe detalii despre viața personală a acestuia, acolo unde se mândrește cu două fete minunate, Natalie și Catinca, ce au rezultat din cea de-a doua căsnicie, dar și cu un băiat, din prima căsnicie. Dacă prima fată, cea mare, a plecat deja la facultate, mezina familiei este abia în clasa a opta. Asemenea tatălui său, și Catinca adoră să stea în lumina reflectoarelor, însă performând într-un domeniu ceva mai diferit. Aceasta adoră să danseze și a dus deja această pasiune la un nivel destul de mare, întrucât se poate mândri cu titlul de vicecampioană mondială, titlu pe cate l-a cucerit alături de trupa de dans din care face parte.
„Mi se pare că semeni foarte bine cu cineva. Cu domnul acela din spate? Are vreo legătură cu tine?”, i-a spus Cătălin Măruță fetei, în propria emisiune.
„Posibil, Poate este tatăl meu?!”, a răspuns Catinca Busuioc.
„Nu pot să cred. E posibil să fie Busu?”, a continuat Măruță.
„Da!”, a spus ea.
„Busu, dacă pleacă a Las Vegas (n.r unde are loc o competiție de dans), trebuie să-i dai bani.”, mai spune prezentatorul.
„Din păcate, eu nu cred că ajung în Las Vegas, este în perioada cu examenele, eu sunt clasa a 8-a.”, a continuat ea.
„Repetă tot timpul. E tot timpul cu picioarele pe sus prin casă și tot timpul își repetă dansurile. Ne-a terminat pe toți și ne-a zăpăcit. Dar este extraordinar că face asta, este o pasiune foarte mare”, a spus și Busu.
Chiar dacă acum pare că este extrem de bine și că se bucură de fiecare moment petrecut alături de familia sa, Busu a trecut prin momente de coșmar în trecut, când a suferit un infarct. Au fost mai multe cauze care au contribuit la apariția sa, printre care oboseala, dar și stilul de viață mai nesănătos și dezorganizat. Astfel, în prezent, îndrăgitul prezentator de la Pro TV nu doar că a renunțat la fumat, dar a și slăbit considerabil cu ajutorul unei diete pe care o urmează zilnic.
„Nu simt faptul că am mai mulți bani, mai ales după ce s-au scumpit toate. Faptul că m-am lăsat de fumat s-a întâmplat într-un moment crucial al vieții mele, când am făcut infarct și, să fiu sincer, nu am simțit nicio nevoie să mai fumez după acest episod, poate și pentru că medicii care m-au tratat mi-au pus niște plasturi cu nicotină care, probabil, m-au ajutat.
Să fiu sincer, nu am mai simțit nevoia să fumez, nu că mi-a fost frică sau m-am speriat – nu de aceea m-am lăsat, ci pentru că nu am mai simțit absolut deloc nevoia să fumez. N-am avut ulterior vreo problemă legată de gest, sevraj sau lucruri de genul acesta”, a spus Florin Busuioc pentru viva.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...