Fiica lui Vladimir Găitan a spus când va fi înmormântat tatăl ei ”Tata s-a stins din viață acasă, alături de familie”
Data actualizării:
Data publicării:
Gloria Găitan, fiica răposatului Vladimir Găitan, a transmis un mesaj celor care doresc să ajungă la înmormântarea actorului. Vezi mesajul

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Vladimir Găitan va fi depus joi, începând cu ora 13,00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, a anunţat Gloria Găitan pe pagina de facebook ”Teatrul de Comedie”.

"Tata s-a stins din viaţă acasă, alături de familie, aşa cum a fost şi ultima sa dorinţă. Mulţumim celor ce ne sunt şi ne-au fost alături cu gânduri bune şi avem rugămintea să înţelegeţi durerea adâncă ce ne copleşeşte în aceste clipe. Le suntem extrem de recunoscători medicilor, asistenţilor şi farmaciştilor care l-au îngrijit şi au fost alături în cele mai grele clipe", a scris fiica actorului în mesaj.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, iar înmormântarea va fi tot sâmbătă, la ora 14:00. 

”Pentru cei ce doresc să își ia la revedere de la tata, trupul său va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km 0, începând de joi, 12 noiembrie, orele 13.00. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, orele 12.00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km 0. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbăta, 14 noiembrie, orele 14.00 pe Aleea Artiștilor”, a mai transmis Gloria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: deces  Gloria Găitan  inmormantare  Vladimir Gaitan 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel