Fiica Maiei Morgenstern, adevărul despre relația cu mama sa. Ce s-a întâmplat între cele două
Data publicării:
Cabiria Leea, fiica Maiei Morgenstern a dezvăluit cum este relația cu mama ei, dar și ce s-a schimbat după ce ea a intrat la facultate.

Toată lumea o știe pe Maia Morgenstern, însă puțini o cunosc pe fiica acesteia. Cabiria Leea are 21 de ani și este absolventă  a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Recent, Cabiria Leea a decis să dezvăluie adevărul despre relația dintre ea și mama ei, dar și cum s-a schimbat legătura dintre ele, după ce a intrat la facultate. Aceasta a mărturisit  că s-a îndrăgostit de teatru instant, în momentul în care a fost admisă la facultate. Până atunci, se gândea că pe viitor va face ceva cu totul diferit.

”Mai în glumă, mai în serios, am decis s-o fac. În ultimul moment. Uneori, chiar mă mir că am intrat. Pe-atunci aveam cu totul altă viziune în legătură cu viitorul meu, eram un matematician în devenire și-mi plăcea foarte mult, nu acordam cine știe ce atenție teatrului. Și-apoi, odată intrată, m-am îndrăgostit așa… pe loc. De scenă, de repetiții, de public, de adrenalină și de un băiat… Nu mai știu care a fost ordinea. În orice caz, privit din exterior, probabil că influența mamei în toată povestea asta a fost una indirectă, practic doar un factor care a determinat insistența profesoarei, pentru care sunt atât de recunoscătoare, ca să dau audiția”, a spus Cabiria pentru playtech.ro

Pasiunea pentru teatru le-a apropiat enorm de mult pe cele două și se înțeleg din ce în ce mai bine, mai ales de când Cabiria a intrat la facultate.

 

„Mama mă susține parcă din ce în ce mai mult pe măsură ce trece timpul. Relația noastră a înflorit, parcă, de când am început să pășesc în domeniu. Discuțiile noastre sunt altfel, deschiderea noastră una față de cealaltă e alta. Probabil că așa ar fi fost oricum, probabil că legătura noastră s-ar fi strâns odată cu maturizarea mea, dar faptul că acum împărțim același Univers sau, în orice caz, un procentaj mai mare din el, a ajutat mult în ceea ce privește comunicarea dintre noi”, a mărturisit Cabiria pentru sursa citată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cabiria leea  Maia Morgenstern 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel