„Ne-am îndepărtat mult”. Ce spune Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, despre o posibilă împăcare cu artistul
Născută într-o familie de muzicieni, tatăl Mircea Chiriac fiind profesor la Conservator, iar mama Eliza, profesoară de pian la aceeași instituție, Corina nu avea cum să nu crească cu dragostea pentru muzică în suflet. Debuta în 1965, la într-o transmisiune radio de la Casă de Cultură a Studenților “ Grigore Prioteasa” și din acel moment, nimic nu i-a mai stat Corinei în calea să spre succes și celebritate.
Cu hit-uri lansate unul după celălalt, cu apariții televizate și participări de succes în festivaluri, notorietatea frumoasei cântărețe avea să atingă culmi nebănuite și să îi atragă numeroși admiratori.
Însă, nici în viața amoroasă, vedeta nu avea să cunoască monotonia, această trăind niște povești de dragoste tumultoase alături de bărbați celebri.
Astfel, în tinerețe aceasta avea să trăiască o scurtă poveste de dragoste, cu un chipeș dar nestatornic fotbalist, Alexandru Boc.
„Cu Corina Chiriac am fost împreună trei luni… Țin minte că am fost la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Avea acolo o casă părintească, dar noi n-am luat în calcul că în duminica aia era sărbătoare mare. Și când au aflat ăștia din sat că era Corina acolo, veniseră o sută de persoane la poartă! Ne-am suit în mașină și-am plecat… A fost o chestie scurtă cu ea…”, își amintește fostul fotbalist.
„Stătea la două blocuri de mine şi într-o zi, eram în faţa blocului cu fata mea, Alexandra, care atunci avea 3-4 ani. Corina Chiriac a venit şi eu am invitat-o înăuntru. S-a jucat cu Alexandra pe covor câteva ore, apoi a rămas la noi. La vreo două luni, eram cu soţia la socrii, la masă. În timp ce mâncam, pe TVR1 începuse un recital al Corinei Chiriac.Fetiţa mea s-a dus la televizor şi a început să zică: „Uite-o, tati, pe tanti aia care a venit la noi, s-a jucat cu mine şi a stat apoi cu tine”. Tuturor celor de la masă le-au căzut tacâmurile din mână, iar eu nu ştiam ce să mai zic”, își amintește acum, cu nostalgie Sandu Boc, conform okmagazine.ro.
Cu toate acestea, interpreta avea să fie la un pas de căsătorie, cu un alt cântăreț celebru la vremea respectivă, cehul Karel Got, pe care îl întâlnise la un festival de muzică din Cehoslovacia. Cei doi, aveau să trăiască timp de 10 ani, o tumultoasă poveste de iubire, făcând pe rând naveta, până în 1983 când se pare, că autoritățile vremii au fost deranjate de această relație și aveau să îi confisce pașaportul Corinei. Lipsa de comunicare și neputința de a se vedea, avea să rupă legăturile care îi uneau pe cei doi amorezi, conform fluxdestiri.ro.
Frumusețea ei răpitoare avea să fie remarcată și de un alt nume celebru, de această dată de la noi, Ovidiu Lipan Țăndărică, toboșarul trupei Phoenix. Avea doar 19 ani și se îndrăgostea nebunește de ea, susținând chiar că, vedeta a fost iubirea vieții lui.
”Întâlnirea a fost un fior mai special, a fost o perioadă adolescentină, eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult. Arăta foarte bine, eram topit. A fost o perioadă foarte frumoasă, o romanță, o trăire unică care sigur a lăsat și urme. Nu am decât lucruri frumoase," declara acesta conform Spynews.
Povestea lor de dragoste a durat 4 ani și s-a sfârșit în 1977, în momentul în care, Țăndărică a emigrat împreună cu membrii trupei sale. Se pare că, totuși nici Corina nu a putut trece cu ușurință peste despărțirea lui, purtându-i pică acestuia, mai ales când toboșarul a dezvăluit public, o partidă de amor pe care a avut-o cu Corina, într-un balcon, susține aceeași sursă.
Într-un final, părea că vedeta și-a găsit fericirea, în momentul în care își anunța căsătoria din America, cu Virgil Atanasiu un bărbat cu 11 ani mai tânăr ca ea, doar că nici de această dată nu a fost cu noroc pentru frumoasa cântăreață, cei doi divorțând în 1997. Motivul? Corina ar fi fost mult prea liniștită pentru gusturile mondene ale fostului soț.
"Corina era soţia perfectă. Cuminte, casnică, avea grijă de gospodărie, făcea curat, mă aştepta cu mâncare. Sunt mândru că am fost singurul soţ al Corinei Chiriac. Ea însă voia să stau mai mult cu ea, iar eu voiam ca ea să participe mai mult la viaţa mea mondenă, declara la vremea respectivă, fostul soț al vedetei, conform sursei citate.
Odată cu această despărțire, diva nu și-a mai refăcut viața dar, așa cum mărturisea chiar ea, a rămas cu un mare regret:
"Câteodată, am regretat că nu am avut copii, au fost multe momente. Mama, dacă nu se mărita, şi nu mă avea pe mine şi nu erau vremurile care erau în anii 50, ar fi fost o mare pianistă, cânta superb la pian. Dar s-a măritat şi a făcut un copil," menționează aceeași sursă.
După toată această viață tumultoasă, desprinsă parcă din filme, Corina pare să își fi găsit pacea interioară, după cum declara chiar ea într-un interviu al Marinei Almășan.
„Astăzi, „la vârsta mea', mă relaxez muuult mai bine singură cu emisiunile mele de investigații criminalistice, cu serialele polițiste bune sau cu documentarele de la BBC! Sau cu o tacla între gagici la un păhărel de șampanie, chiar dacă asta presupune un taxi la dus și unul la întors!', mărturisea marea cântăreață, conform revistei Viva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Cristina Nacar
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Corina Chiriac ovidiu lipan tandarica poveste de dragoste