Filmul "John Wick - Chapter 4" a dat top-urile peste cap, intrând direct pe locul întâi
Cel de-al patrulea film al francizei "John Wick", produs de studioul Lionsgate, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, după ce a obţinut încasări de 73,5 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit datelor anunţate de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.



"O lansare superbă", a declarat expertul David A. Gross, care a precizat că fiecare continuare a unui film din seria "John Wick" a reuşit să îşi depăşească predecesorul prin prisma încasărilor.

Cronicile sunt în cea mai mare parte elogioase pentru acest film, în care actorul Keanu Reeves este încă o dată cap de afiş, jucând rolul unui fost asasin care luptă cu o organizaţie criminală internaţională.

"Ce bine ar fi dacă toate filmele de acţiune ar fi atât de bune şi atât de proporţionat coregrafiate!", au scris, entuziasmaţi, jurnaliştii de la The Washington Post - chiar dacă unii dintre ei au considerat că bilanţul mare al victimelor (peste 100 de morţi pe parcursul filmului) este totuşi puţin cam prea exagerat.

Coregrafia din "John Wick: Chapter 4" este în mare parte realizată de regizorul său, Chad Stahelski, el însuşi un fost cascador. Alături de Keanu Reeves, din distribuţie fac parte şi actorii Donnie Yen, Bill Skarsgard şi Laurence Fishburne.

Pe locul al doilea, în creştere cu o poziţie faţă de săptămâna trecută, se află "Creed III", al nouălea film din saga "Rocky" şi totodată primul fără Sylvester Stallone, cu încasări de 10,4 milioane de dolari.

"Creed III" urmăreşte în continuare povestea lui Adonis Creed - fiul lui Apollo - care îşi reia activitatea sportivă pentru o confruntare mult aşteptată cu un vechi prieten. Acesta este primul film regizat de actorul Michael B. Jordan, care interpretează şi rolul principal.

Liderul de săptămâna trecută, filmul cu supereroi "Shazam! Fury of the Gods", a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 9,7 milioane de dolari, în cel de-al doilea weekend de proiecţii în America de Nord. Potrivit revistei Variety, aceste date reprezintă "unele dintre cele mai slabe performanţe ale un film cu supereroi lansat recent".

Pelicula, în care actorul Zachary Levi joacă rolul principal, este inspirată din universul benzilor desenate DC Comics.

Filmul horror "Scream VI" a coborât două poziţii până pe locul al patrulea, cu încasări de 8,4 milioane de dolari.

În cel de-al şaselea opus al francizei "Scream", personajul înspăimântător Ghostface se află la New York, iar spectatorii pot să o vadă din nou pe actriţa fetiş a acestei serii cinematografice, Courteney Cox, precum şi pe protagonista serialului "Wednesday", Jenna Ortega.

Noul film SF al studioului Sony, "65", cu Adam Driver în rolul principal, a pierdut o poziţie şi ocupă locul al cincilea, cu încasări de 3,3 milioane de dolari. Pelicula prezintă o călătorie în timp, juxtapunând nave spaţiale şi dinozauri.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 - "Ant-Man and the Wasp: Quantumania" (2,4 milioane de dolari)

7 - "Cocaine Bear" (2,1 milioane de dolari)

8 - "Jesus Revolution" (2 milioane de dolari)

9 - "Champions" (1,5 milioane de dolari)

10 - "Avatar 2: The Way of Water" (1,4 milioane de dolari), relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Cristina Nacar | Dată: 27 Martie 2023, 15:21

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca