Filmul ''Marocco''; în regia lui Emanuel Pârvu a câştigat Marele Premiu şi Trofeul UCIN
Data publicării:
Filmul "Marocco" în regia lui Emanuel Pârvu a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2022, la cea de-a 51-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti.

Cristian Tudor Popescu, preşedintele juriului, a apreciat că ediţia din acest an a galei a fost una foarte bogată în filme bune, foarte bune şi excepţionale.

 


"Anul acesta a fost o recoltă bună în cinematografia românească, aşa că dezbaterile din cadrul juriului au fost între bun, foarte bun şi excepţional, ceea ce pe mine unul m-a bucurat foarte mult. Aş mai observa un fenomen, asta în calitate de critic şi istoric de film, aş consemna anul acesta dispariţia ultimelor urme a ceea ce s-a numit noul cinema românesc, început în anii 2000, care a avut un program, o dogmă, a fost un curent, din el au ieşit tot atâţia artişti valoroşi câţi au intrat, pentru că niciodată un program, o dogmă nu produce plusvaloare. Talentul este cel care se impune dincolo de programe şi s-a impus, şi a creat filmele lui remarcabile, care au fost şi premiate internaţional, dar acum se poate spune că noul cinematograf românesc este atât de vechi încât nu mai există. Ce înseamnă asta? Filmele pe care le-aţi văzut aici premiate au început să fie din nou filme cu story, cu poveste, cu povestire, cu carne, cu sânge, cu personaje puternice, bine conturate, s-a dat din nou o pâine de mâncat actorilor, am avut roluri remarcabile în aceste filme, în aceste filme cu început, cu mijloc şi cu sfârşit, în această ordine, un obicei pierdut la un moment dat. (...) În fruntea poveştilor şi povestirilor de anul acesta a fost, cu un vot, nu ştiu dacă a fost unanimitate, dar majoritar puternic, a fost 'Marocco'", a spus Cristian Tudor Popescu în motivarea juriului.

Într-un mesaj video, regizorul Emanuel Pârvu le-a mulţumit juriului şi organizatorilor Galei Premiilor UCIN pentru nominalizare şi pentru premiu.

Premiul a fost înmânat de ministrul Culturii, Raluca Turcan, producătorului peliculei "Marocco", Miruna Berescu.

Ministrul a spus că Gala Premiilor UCIN este o ocazie pentru celebrarea cinematografiei, a magiei ei şi a artiştilor care creează "opere care transced graniţele României şi aduc publicul aproape de un domeniu atât de fascinant cum este cinematografia".

"Înainte de a acorda acest premiu bine-meritat, vreau să vă spun că urmărind ceremonia din această seară mă simt motivată, o dată în plus, pentru a duce la bun sfârşit proiectul pe care l-am început în calitate de ministru pentru revitalizarea cinematografiei. Cred cu tărie că în România creaţia cinematografică, fie că vorbim de producţie, fie că vorbim de partea artistică a celor care sunt în scenă, merită să fie parte la o schemă de sprijin de stat pentru industria cinematografică, astfel încât România să ajungă pe harta destinaţiilor pentru producţiile mari de film, aşa cum merităm, atât din perspectiva potenţialului natural al ţării noastre, cât şi datorită calităţilor extraordinare ale profesioniştilor din domeniu. De asemenea, cred cu tărie că proiectul pe care l-am început, de reaşezare a legii cinematografiei astfel încât prin Consiliul Naţional al Cinematografiei să fie sprijiniţi în primul rând debutanţii pe partea de post producţie, de distribuţie şi promovare, ar fi un lucru şi o reformă aşteptată de domeniu. De asemenea, mă simt motivată - citeam aici 100 de ani de la naşterea marelui artist Ion Popescu Gopo - să scot la lumină ceea ce s-a întâmplat cu Animafilm şi cu moştenirea lui Ion Popescu Gopo, să scot la iveală devalizarea unei instituţii care a fost căpuşată doar din prisma interesului de patrimoniu al clădirilor în care îşi desfăşura activitatea Animafilmul. Mă simt motivată să ofer celor care aduc plusvaloare în cinematografie satisfacţia profesională printr-o industrie atractivă şi deschisă, atât pentru tinerele talente, cât şi pentru cei care fac cinste imaginii României şi filmului românesc în ansamblu. Deci, vă mulţumesc foarte mult pentru toate creaţiile cinematografice pe care le-am văzut în această seară aici pe scenă şi chiar dacă există un singur câştigător, fiecare participant şi fiecare membru parte în echipele de producţie şi de creaţie merită aplauze. (...) Cred că solidaritatea întru cultură, ca parte identitară a naţiei noastre, este cea mai valoroasă, pentru că avem multe de oferit", a spus ministrul Raluca Turcan.

Filmul lui Emanuel Pârvu a mai fost recompensat cu Premiul pentru regie şi Premiul pentru interpretare feminină - rol secundar - Emilia Popescu pentru rolul dr. Emilia Avram.


Youtube video image

Premiile UCIN acordate în acest an sunt:

* Marele Premiu şi Trofeul UCIN - "Marocco", regia Emanuel Pârvu;

* Premiul Special al juriului - "Imaculat", regia Monica Stan şi George Chiper Lillemark;

* Premiul pentru regie "Lucian Pintilie" - "Marocco", regia Emanuel Pârvu;

* Premiul pentru scenariu - Monica Stan pentru filmul "Imaculat";

* Premiul pentru imagine - Oleg Mutu pentru filmul "Miracol";

* Premiul pentru costume - Nicoleta Cârnu pentru filmul "Spioni de ocazie"

* Premiul pentru decor - Cristina Milea pentru filmul "Clouds of Chernobyl";

* Premiul pentru interpretare feminină - rol principal - Ana Dumitraşcu pentru rolul Daria din filmul "Imaculat";

* Premiul pentru interpretare masculină - rol principal - Iulian Postelnicu pentru rolul Ilie din filmul "Oameni de treabă";

* Premiul pentru interpretare feminină - rol secundar - Emilia Popescu pentru rolul dr. Emilia Avram din filmul "Marocco";

* Premiul pentru interpretare masculină - rol secundar - Vasile Muraru pentru rolul Primarul Constantin din filmul "Oameni de treabă";

* Premiul pentru montaj - Delia Oniga pentru filmul "Imaculat";

* Premiul pentru coloana sonoră - Martins Rozentals, Jirí Klenka pentru filmul "Miracol";

* Premiul pentru muzică originală "Adrian Enescu" - Marius Leftărache pentru filmul "Oameni de treabă";

* Premiul pentru film de scurtmetraj de ficţiune - Tudor Pojoni pentru filmul "Cori şi Willi";

* Premiul pentru film documentar - "Spioni de ocazie", regia Oana Bujgoi-Giurgiu;

* Premiul pentru film de televiziune - "Moştenirea clandestină: Tezaurul României de la Moscova", regia Vitalie Lupaşcu;

* Premiul Opera Prima "Alexandru Tatos" - Octav Chelaru pentru filmul "Balaur";

* Premiul Speranţe cinematografice - Alina Grigore pentru filmul "Crai nou/Blue Moon".

Juriul ediţiei i-a avut în componenţă pe Cristian Tudor Popescu - preşedinte (scriitor, jurnalist, filmolog), prof. univ.dr. Manuela Cernat (critic şi istoric de film), Marina Constantinescu (critic de teatru, realizatoare de emisiuni culturale), Tereza Barta (regizoare, profesor universitar la York University din Montreal) şi Valeriu Jereghi (regizor şi scenarist).

Premiile Preşedintelui UCIN au fost anunţate şi oferite de Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, ex aequo, Izabelei Bostan pentru volumul "Mari regizori, mari coregrafi în muzicalul american" şi regizorului Alexandru Oiţă pentru filmul studenţesc "Blocat în propriul film".

Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor a fost acordat secretarului Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN, Dana Duma, pentru revista FILM.

O Diplomă de Excelenţă i-a fost acordată tânărului regizor Michael Cuptor pentru filmul studenţesc "Control".

În cadrul Galei au fost acordate şi Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din UCIN:

* Premiul 'George Littera' pentru carte de film i-a fost acordat lui Titus Vâjeu pentru volumul "Filmul, un paradis în mişcare";

* Premiul "Ion Cantacuzino" pentru publicistică cinematografică i-a fost oferit lui Lucian Georgescu pentru site-ul dedicat cinematografului românesc www.cinepub.ro;

* Diploma pentru cel mai bun film românesc al anului 2022 a revenit filmului "Miracol", regia Bogdan George Apetri.

Actorii Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele şi Dan Condurache au fost recompensaţi cu Premiul Academic "Mihnea Gheorghiu".

Totodată, în cadrul Galei Premiilor UCIN au fost omagiate două personalităţi marcante ale teatrului, filmului şi animaţiei româneşti: Ion Popescu Gopo (fost preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor) şi Liviu Ciulei (unul dintre membrii fondatori ai ACIN, devenit ulterior UCIN) şi de la a căror naştere se împlinesc 100 de ani.

Prezentatorii Galei UCIN au fost Alexandra Velniciuc şi Bogdan Chenciu iar momentele muzicale au fost susţinute de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga.

Organizatorul evenimentului a fost Uniunea Cineaştilor din România şi producător - Asociaţia CineCultura.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a fost membru media al evenimentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului:   emanuel parvu  film  marocco  ucin 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui




pixel